Concurs interşcolar de înot la bazinul Select

Filed under: Sport |

inot

După ce au adus în Satu Mare primele două competiţii oficiale de înot , în decembrie şi apoi în aprilie, cei de la Clubul Select continuă programul de promovare a acestui sport şi pe 31 mai vor organiza primul concurs interşcolar . Competiţia va fi rezervată elevilor de la şcolile şi liceele din judeţ iar pentru participare nu se percepe niciun fel de taxă. Conferinţa de presă de promovare a evenimentului a fost susţinută ieri de Tiberiu Markos şi Mircea Pop iar invitat special a fost prof. dr .Gheorghe Popdan. În calitate de organizator, Tiberiu Markos a ţinut să mulţumească în primul rand Inspectoratului Judeţean Şcolar şi profesorilor de sport care s-au implicat total şi bineînţeles patronului complexului Select, Mircea Pop pentru susţinerea necondiţionată acordată clubului de înot. “ Am promis că vom merge pe această cale a promovării înotului la Satu Mare. Este un prim pas pe care îl facem împreună cu Inspectoratul Şcolar şi cu siguranţă că în vacanţă şi apoi de la toamnă vom avea şi mai mulţi elevi la înot”,  a spus Tiberiu Markos. De remarcat că deja s-au înscris peste 120 de copii. Elevii din clasele I-VIII concurează pe distanţa de 25 m iar cei de la liceu la 50m liber. Patronul bazei Select , Mircea Pop, speră ca sătmărenii să-şi găsească timp şi pentru această competiţie chiar dacă sâmbătă dimineaţă la Satu Mare va avea loc şi un cros şi alte evenimente sportive. “ Copiii vor veni însoţiţi de părinţi, avem aici toate condiţiile şi vă aşteptăm cu drag” a spus Mircea Pop. Prof.dr Gheorghe Popdan s-a arătat încântat de această acţiune şi speră ca din anul şcolar viitor să poată fi stabilit un program pentru ca toate instituţiile de învăţământ din municipiu să poată veni măcar o dată pe lună la bazin. “ Înotul e foarte important pentru dezvoltarea copiilor. Ajută foarte mult pentru formarea unui corp sănătos. Cine ştie, poate vom descoperi sâmbătă împreună viitori campioni la nataţie” a punctat prof. dr. Popdan Gheorghe. Organizatorii promit ca după această competiţie, pe 20 iunie să organizeze şi o masă rotundă cu toţi profesorii de educaţie fizică şi sport pentru o mai bună promovare a înotului în şcoli.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *