Consiliul Județean Satu Mare susține libertatea presei

Filed under: Locale |

O presă liberă este unul dintre cele mai importante drepturi câştigate şi în România după Revoluţia din decembrie 1989. Este un element esenţial al unei societăţi democratice. La 3 mai 1991, în capitala Namibiei, Windhoek, jurnaliştii africani au pus pentru prima dată problema instaurării unui climat media independent şi pluralist. Doi ani mai târziu, la 23 decembrie 1993, Adunarea Generală a ONU declara ziua de 3 mai drept Ziua Mondială a Libertăţii Presei (decizia 48/432). Iniţiativa a venit la Conferinţa Generală UNESCO care, printr-o rezoluţie din 1991 asupra promovării libertăţii presei în lume, a recunoscut că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a unei societăţi democratice.

În România, în anul 2000, s-a iniţiat sărbătorirea Zilei Libertăţii Presei. Inițiatorii sunt Agenţia de Monitorizare a Presei – AMP, în colaborare cu Asociaţia pentru Protejarea şi Promovarea Libertăţii de Exprimare (APPLE) şi Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în cadrul programului Freedom of Expression – FreeEx România. Personal sunt un adept al libertăţii de expresie, motiv pentru care profit de această zi şi vă felicit pentru modul în care v-aţi făcut datoria, semnalând, acolo unde a fost cazul, inadvertenţe sau derapaje inerente activităţii din administraţia publică locală. Chiar dacă uneori au fost şi interpretări greşite ale libertăţii de exprimare, în sensul că presa a creat unele conflicte în mod gratuit, trebuie ca fiecare dintre dumneavoastră să înţeleagă exact acest drept câştigat. Aveţi datoria să transmiteţi cetăţeanului greşelile şi felul cum ele au fost îndreptate, împlinirile şi neîmplinirile, dar toate acestea în spiritul adevărului. Transparenţa noastră şi obiectivitatea dumneavoastră sunt două dintre cele mai importante elemente în această ecuaţie.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei vă doresc să folosiţi aşa cum se cuvine libertatea de exprimare şi să apăraţi valorile democraţiei! Vă doresc să fiți cât de obiectivi se poate, să cinstiți meseria pe care v-ați ales-o și să conştientizați că sunteți a patra putere în stat!
Adrian Ștef
Președinte Consiliul Județean Satu Mare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *