Cum ajungem la bunăstare

Filed under: Cultura |

Societatea românească, începând cu anul 2000, a scăpat de multe dintre găurile negre, care înghiţeau timp, bani şi muncă, fără să producă nimic altceva decât pagube. Dar nu am scăpat de toate aceste mori ce nu macină decât pagube. Dacă mai sunt companii private ce huzuresc, deşi o fac pe banii patronilor, tot ne pasă, fiindcă ele lungesc drumul către bunăstare. Păcatul cel mai mare este, însă, legat de faptul că mai sunt companii de stat care duc o viaţă uşoară, după ce au huzurit ani în şir, pe banii întregii societăţi.

Aceste companii, cu capital de stat, vor fi nevoite să înveţe să meargă singure. Fireşte, trebuie să producă. Dar nu ca până acum, cu costuri mari, rezultând valori adăugate mici. La bunăstare, însă, fără surplus de valoare adăugată nu se poate ajunge. Cu atât mai grav e faptul că numeroase companii produc valoare adăugată negativă, diferenţa în minus între ceea ce cheltuiesc şi ceea ce vând fiind plătită de societate.

Dacă statul s-ar apuca să restructureze aceste companii pe o bază reală – ca să obţină eficienţă maximă prin crearea unor structuri cu faţa la piaţă – proiectele ar fi foarte diferite de ceea ce s-a întreprins în anii comunismului. Sigur, istoria o fac oamenii… de la un anumit dat încolo, însă. Iar un dat al nostru, în aceste vremuri, este nevoia stringentă de a restructura aceste companii. Altfel, nu vor deveni nici competitive şi nici eficiente.

S-au văzut în lume, oraşe, străzi, centre istorice reclădite după moda retro. Arhitecţii au căutat vechile planuri, au adunat fotografii de demult, au apelat la amintirile localnicilor şi au făcut totul aşa cum a fost, până în cele mai mici detalii. Dacă în arhitectură moda retro s-a dovedit benefică, în economie nu poate fi dată înapoi fără a plăti un preţ uriaş.

Înapoi este economia închisă, de comandă. Înainte e economia deschisă, de piaţă. Între aceste două mari drumuri sunt problemele de zi cu zi specifice unei noi tranziţii, făcând trecerea către viitorul ciclu economic. Societatea noastră a ratat vremea frumoasă şi acum e nevoită să înainteze în condiţiile aspre ale unei crize ce a trecut de vârf, dar încă ne dă dureri de cap.

În aceste timpuri grele, greşelile unor decidenţi sau ale unor companii ne lovesc pe toţi. Faptul că salariaţii de la nu ştiu care companie de stat au beneficiat totuşi de o mărire a salariilor, fără să fi adus un plus de productivitate, constituie la urma-urmei o problemă de interes local. S-ar putea spune: surplusul de salariu loveşte doar profitul companiei în cauză. În aparenţă. Lucrurile se schimbă, însă, dacă, în ultima instanţă, patronul (în speţă statul) scumpeşte produsele şi aruncă astfel în cârca pieţei (deci a consumatorului) costul neprevăzut ce a intervenit în urma negocierilor cu salariaţii, care au primit mai mulţi bani, deşi muncesc mai prost.

Ioan Raţiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *