More

    Cum se găteşte sănătos carnea la grătar

    6

    Cu siguranţă, bărbaţii sunt primii pe listă atunci când vine vorba de un barbeque în aer liber, şi asta nu doar pentru plăcerea de a le demonstra consoartelor calităţile lor gastronomice excelente, ci şi pentru gustul nemaipomenit al frigăruilor sau fripturilor care sfârâie de zor pe grătarul încins.

    Şi pentru că suntem în plin sezon al ieşitului la iarbă verde iar grătarul este nelipsit din acest peisaj mioritic, trebuie să luăm aminte
    câteva strategii utile pentru ca preparatele ce le gătim să fie pe cât de gustoase, pe atât de sănătoase.

    Carnea gătită la grătar, considerată în general un preparat sănătos şi preferat din acest motiv în locul celei prăjite în ulei, ar putea fi la fel sau chiar mai puţin sănătoasă decât aceasta, din cauza unor substanţe cancerigene.

    Cauza de îngrijorare este constituită de doi compuşi diferiţi care se pot forma în timpul gătitului pe grătar. Temperaturile crescute, flacăra directă şi fumul – elemente specifice grătarului în aer liber, pot da naştere substanţelor cancerigene, deci modul în care gătiţi carnea la grătar contează foarte mult pentru sănătatea voastră.

    Agenţia Mediafax lansează, cu ocazia zilei de 1 mai, odată cu începerea sezonului de ieşiri la iarbă verde, o campanie numită “Viaţa după grătar”, prin materiale de presă şi pe pagina sa de Facebook, despre şi pentru păstarea curăţeniei în zonele de picnic, amenajate sau nu de către autorităţi.

    Postează pe timeline-ul Mediafax.ro poze cu zonele de picnic unde eşti la iarba verde. Arată-ne ce rămâne în urma ta şi a celorlalţi vecini de grătar.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE