Deschidere spectaculoasă a Zilelor Sătmarului

Filed under: Locale,Top News |

1

Deschidere spectaculoasă a celei de-a XVIII-a ediţii a Zilelor Municipiului Satu Mare. Filarmonica de stat Dinu Lipatti şi trupa Distinto au asigurat una dintre cele mai frumoase deschideri ale Zilelor Sătmarului. Ieri, în jurul orei 18.30 şi în prezenţa a sute de persoane, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a dat tonul distracţiei, acompaniat de un spectacol pirotehnic. La eveniment a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, viceprimarii municipiului Satu Mare, Radu Roca şi Marcela Papici,precum si city managerul Dan Băbuţ.

Imediat după deschiderea oficială zeci de elevi sătmăreni au fost recompensaţi după ce municipiul Satu Mare a câştigat competiţia din acest an pentru titlul de Capitală Earth Hour, după ce s-au remarcat prin acţiunile de mediu organizate pe parcursul lunii martie, culminând cu evenimentul Ora Pământului din 29 martie. Echipa Satu Mare a dat dovadă de creativitate şi dedicare, dar şi de o foarte bună organizare, dat fiind faptul că au implementat un plan de 27 de acţiuni într-un timp record de 9 zile, la care s-a adăugat evenimentul final Earth Hour din 29 martie, susţine organizatorul competiţiei, WWF România. Ei au realizat, de asemenea, o campanie de informare în oraş pe tema reciclării şi au colectat de la cetăţeni 565 kg de deşeuri de tip electrocasnice, PET-uri şi hârtie. Echipa a valorificat şi oportunitatea dată de Ziua Internaţională a Apei, printr-o vizită la uzina locală de apă la care au participat 50 de elevi de şcoală gimnazială.

În ceea ce priveşte spectacolele artistice, au urcat ieri pe scena principală amplasată în Piaţa 25 Octombrie trupa Distinto, acompaniată de orchestra Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare, What`s Up, Smiley şi Zdob şi Zdub. Ziua de ieri, pe scena secundară, amplasată în Piaţa Vasile Lucaciu, a fost dedicată folk-ului, urcând pe scenă Raluca Dumitru, George Negrea, Georgeta Govor, Park Folk Group, Tavi Bud şi Gheorghe Gheorghiu.

stef01

Azi, în cea de-a doua zi, vor urca pe scenă cei de la Ladanybene 27, Vank şi Loredana. La noapte, de la ora 01.00, a fost programat focul de artificii. Pe scena secundară, ziua de sâmbătă este dedicată folclorului şvăbesc, ucrainean, ţigănesc, maghiar şi românesc, urmând să evolueze trupa Csodoszorvas, Ansamblul de cântece şi dansuri din Ujgorod, Ansamblul Gemainsame, intepreta Andrada Bârsăuan, Ionela Toma, Vlad Doroş, Ansamblul Măgura şi Maria Petca Poptean, Petrică şi Dănuţ Zele, Dumitru Dobrican, Nicolae Sabău, Nicolae Mureşan şi Sava Negrean Brudaşcu.

În ceea ce priveşte bugetul alocat manifestărilor, primarul Dorel Coica a precizat că este vorba despre 250.000 lei, sumă identică cu cea alocată pentru evenimentul de anul trecut. La fel ca şi anul trecut, Ziua Internaţională a Copilului – 1 Iunie – va fi marcată în cadrul Zilelor Municipiului Satu Mare printr-o serie de activităţi tematice. Anul trecut au concertat la Satu Mare nume mari ale scenei muzicale româneşti, printre care Ştefan Bănică Jr., Puya, Alex Velea, Corina, DJ Project şi Hi-Q. Iubitorii de muzică populară au avut parte şi ei de un adevărat regal folcloric, fiind încântaţi de artişti de prim-plan, precum Nicolae Furdui Iancu, Fraţii Petreuş sau Cristian Pomohaci.

5 Responses to Deschidere spectaculoasă a Zilelor Sătmarului

  1. Hai s-o numim(sa mai intetim putin),exploziva!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!.

    paul
    31/05/2014 at 06:46
    Reply

  2. Gheorghe Gheorghiu a cantat pana nu a mai putut chitara lui. Mi se pare ca este prea mult si costisitor. 20 de minute, este suficient. Iar Satu Mare ar trebui sa isi plateasca invitatii doar din sponsorizari si din inchirierea spatiilor comerciale. Nu sunt bani prea multi si atunci ar fi bine sa ne multumim cu mai putina distractie. Un loc de joaca pentru copii, cu iarba pe jos, nu cu PIETRE, mai spatios decat o bucatarie de bloc si fara GARD DE SARMA ar fi mai potrivit decat o distractie
    care solicita atat de multi bani.

    yyy
    31/05/2014 at 08:06
    Reply

    • stimate domn,
      noi, astia prosti, suntem zilnic satisfacuti daca ne pica falca la vreun concert, mancam mici si bem bere, apoi aplaudam mai marii orasului, si ajungem in pat tarandu-ne direct de la votari, ca ne-am solicitat neuronul unde sa punem stampila. Daca marea noatra problema o reprezinta apa potabila si folosirea sapunului si a periei de dinti, credeti ca undeva, in fundul constelatiei cenusii din creierele lor, imbuibatii din conducerea primariei se gandesc la alceva decat sa ne ia ochii cu petreceri? Admirabil ca v-ati gandit , dar nu e cazul sa sperati la multe…..

      florica
      31/05/2014 at 12:15
      Reply

  3. Draga Simona, ii ceri cam multe d-lui jurnalist Dura. Sa se si docmenteze, sa si scrie…in scurt timp vei avea si pretentia sa gandeasca…, sau chiar sa se apuce de gazetarie. Ezagerezi…

    ardelean
    31/05/2014 at 11:31
    Reply

  4. vreau elena hasna (next star) la ziua judetului. zilele orasului mai prost organizate ca anu trecut….

    antik_22
    31/05/2014 at 19:09
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *