Doi şoferi au comis infracţiuni la regimul circulaţiei

Filed under: Locale |

Poliţiştii rutieri au identificat marţi două persoane care comiteau infracţiuni la regimul rutier. Astfel, poliţiştii din cadrul Secţiei Gherţa Mică au depistat un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Batarci, care conducea autoturismul marca Volkswagen pe DJ 109 L, pe raza localităţii Turţ , având aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare provizorii. În urma verificărilor efectuate oamenii legii au stabilit faptul că autorizaţia de circulaţie provizorie a autoturismului era expirată din data de 21 ianuarie anul curent. La rândul lor, poliţiştii rutieri careieni au depistat în trafic, pe strada Viilor din municipiu, un bărbat, în vârstă de 61 de ani, care conducea mopedul marca Lifan. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Celor doi conducători li s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *