EUROVISION 2014: 180 milioane de telespectatori, o scenă de 40 de tone şi 37 de ţări participante

Filed under: Life |

5

Concursul Eurovision din 2014, care are loc la Copenhaga pentru a treia oară în istoria de 59 de ani a competiţiei, va fi o desfăşurare de forţe, peste 180 de milioane de telespectatori din întreaga lume fiind aşteptaţi să urmărească semifinalele (6 şi 8 mai) şi finala din acest an (10 mai).

Pentru a treia oară în istoria de 59 de ani a Eurovision, concursul are loc la Copenhaga, după 1964 şi 2001, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de TVR.

Peste 1.600 de jurnalişti din peste 80 de ţări sunt acreditaţi la competiţia muzicală din Danemarca, ei urmând să participe la peste 45 de evenimente destinate presei la Eurovision.

Peste 700 de specialişti alcătuiesc echipa tehnică şi de organizare a evenimentului, iar un număr de 500 de voluntari asigură suport pentru desfăşurarea în bune condiţii a festivalului muzical.

Peste 180 de milioane de telespectatori din Europa şi din întreaga întreaga lume sunt aşteptaţi să urmărească semifinalele (6 şi 8 mai) şi finala din acest an (10 mai).

O structură din oţel care cântăreşte 40 de tone şi este înaltă de peste 20 de metri a fost construită pe scena evenimentului. Scena propriu-zisă, podeaua, este una de LED-uri montate pe o structură de aluminiu şi sticlă, aceasta putând susţine panouri de leduri cu o greutate de maxim o tonă fiecare.

32 de proiectoare dispuse pe marginea scenei îi vor pune şi mai mult în valoare cei 37 de reprezentanţi ai ţărilor participante la Eurovision 2014.

10 mixere de sunet sunt aplasate la B&W Hallerne, locul de desfăşurare a festivalului pentru a sigura cele 100 de canale wireless pentru monitorizarea sunetului în căşti şi microfoane.

Echipa de sunet, formată din 30 de profesionişti, va asigura sunetul în Dolby Surround 5.1. Peste 11 kg de amplificatoare atârnă din tavanul salii de spectacole. 22 de camere, printre care două macarale şi 5 pe şine, un sistem care asigură transmisie 3D şi 2D, precum şi două stready-cam vor transmite şi înregistra Eurovision Song Contest de anul acesta.

Un număr de 37 de ţări participă la competiţie, Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu (Ovi) – reprezentanţii României cu melodia “Miracle – urmând să urce pe scenă în cea de-a doua semifinală, pe 8 mai şi – dacă se califică – în finala din 10 mai.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *