Evaluările Naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, la sfârşitul lunii mai

Filed under: Locale |

Elevii sătmăreni vor susţine, în perioada 28 mai-6 iunie, Evaluările Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, asta după ce calendarul iniţial a fost modificat. Cei care vor da startul acestor evaluari vor fi elevii claselor a IV-a, urmaţi de cei din clasa a II-a, ultimii testaţi fiind cei din a VI-a. Astfel, în data de 28 mai va avea loc evaluarea la Limba română pentru clasa a IV-a, o zi mai târziu evaluarea la Matematică iar în data de 30 mai la Limba maternă. În perioada 2-4 iunie vor fi organizate evaluările la scris-citit Limba română, scris-citit Limba maternă, respectiv Matematică pentru elevii de clasa a II-a, iar în data de 5 iunie se va desfăşura evaluarea la Limbă şi comunicare, urmată, o zi mai târziu, de cea la Matematică şi ştiinţele naturii pentru elevii de clasa a VI-a.

Evaluările se vor desfăşura în clasa în care fiecare elev învaţă, fără camere de supravegheat, notele nu se vor trece în catalog şi nici nu vor fi făcute publice, iar elevii nu vor fi separaţi câte unul în bancă. Testele vor fi pe mai multe numere, astfel încât doi elevi care stau unul lângă celălalt să nu aibă aceleaşi subiecte. Timpul alocat pentru rezolvarea subiectelor este diferit în funcţie de clasă: pentru elevii de a II-a durata testelor va fi de 25 de minute, iar pentru clasele a IV-a şi a VI-a examenul va dura 60 de minute.
Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *