Fericirea este ca o Fată Morgana, ca iluzia unei oaze în deşert. Pe când crezi că ai găsit-o, ai prins-o în braţe, ea piere ca o nălucă pe tărâmurile pline de neprevăzut ale vieţii. Fericirea este o stare temporară ruptă parcă dintr-o altă lume nevăzută, pentru care luptăm în toată perioada existenţei noastre. Dar ce poate să fie fericirea ? Cum am putea noi să o definim pentru a surprinde mai bine esenţa ei ? Poate că nici nu există o definiţie a fericirii ! Degeaba au încercat semeni de-ai noştri să surprindă în cuvinte, în definiţii, portretul fericirii. Cuvintele sunt prea sărace să putem înlănţui fericirea, să o putem descrie, să o putem cuprinde în fraze poetice sau în proză.
Toată viaţa noastră ne-o petrecem în cele trei planuri existenţiale, în care găsim fărâmele de fericire ca pe nişte pipete de aur sau perle strălucitoare. Suntem extrem de abili şi schimbători. Primul plan este cel al lumii reale, pe care îl percepem cu simţurile noastre fizice. Al doilea este cel al lumii interioare psihice, iar cel de-al treilea plan este dedicat spaţiului divin, pe care omul îl vizualizează în mintea lui prin intermediul învăţăturilor creştine.
În căutarea fărâmelor de fericire, omul este foarte consecvent, insistent şi se sacrifică de multe ori pentru acest elixir nemaipomenit de fermecător. Ipostazele fericirii sunt variate şi pe gustul tuturor. Unele ipostaze sunt universal-valabile pentru oameni, în timp ce altele diferă, nu în funcţie de starea lor ci de raportarea personalităţilor umane la stropii de fericire.
Dacă vorbim de lumea înconjurătoare, starea de fericire poate să ne fie provocată de un peisaj frumos, de mirosul îmbătător al florilor de tei, de sunetele unor compoziţii muzicale, de Calea Lactee, de primul sărut, de prima dragoste sau de trilurile păsărilor etc. Până şi contemplarea norilor ne provoacă o stare de fericire şi de relaxare. Sigur că da, ipostazele vieţii în care regăsim stările de fericire sunt nenumărate şi diversificate în funcţie de fiecare individ în parte.
Aventura cunoaşterii lumii interioare a fiecărui om este fascinantă, aş zice ameţitoare şi tulburătoare. Stările de fericire pot lua şi în acest caz forme diferite. Trăirile emoţionale ne provoacă stări de fericire, de bună dispoziţie, de relaxare deplină. De pildă, chiar dorul, în cazul îndrăgostiţilor, provoacă şi o stare de fericire. Starea de meditaţie, de rememorare a unor situaţii plăcute din viaţa noastră pot să ne facă fericiţi. Proiectele noastre realizate sau în curs de finalizare, mai ales dacă totul merge bine, ne pot face fericiţi. Până şi o conştiinţă curată, nepătată, ne poate crea starea de fericire. Multitudinea de ipostaze ale fericirii interioare este vastă şi diferă de la om la om. Compatibilitatea pshică, mai ales când e vorba de iubire curată, generează stări de fericire, care n-am dori să se mai termine niciodată.
Cel de-al treilea plan, spaţiul divin, care se creează în mintea omului ca un edificiu strălucitor este de asemenea generator de fericire. Credinţa în Dumnezeu poate să ne confere o linişte aparte, o fericire inedită, pe care o identificăm de multe ori cu alte picături de fericire pe care le regăsim în lumea pământeană. Omul devine fericit în momentul în care constată că o dorinţă de-a lui a fost îndeplinită în mod miraculos. Omul este fericit în clipele de revelaţie divină, când înţelege mesajele şi se regăseşte în consistenţa lor. Suntem fericiţi în momentul când am reuşit să-i împăcăm pe doi prieteni de-ai noştri, care s-au certat din motive minore. Lacrimile de fericire sunt şi expresia armoniei, a învingătorului. Ne bucurăm de fericirea celui pe care l-am ajutat…
Fericirea poate avea: chipul iubitei, al mamei, al copilului, al jocului, al mării, al florilor…Fericirea poate avea chipul nemuririi.
Dumitru Ţimerman