FLECARII

Filed under: Cultura |

Flecarii sunt nişte „dulăi”, care „latră” la lume în neştire şi muşcă din răbdarea ascultătorilor. Aceste personaje de basm se gudură la picioarele şefilor şi bat din gură cât zece. Ei spun vrute şi nevrute, fără ca mintea lor să proceseze scopul mesajului, care este distorsionat şi derutant. Aceşti guralivi, care repetă de multe ori cuvinte fără noimă, fără înţeles, vor să pară în faţa tuturor atotştiutori, înţelepţi şi grijulii cu şefii. Umblă cu coada sus, iar prostia se coboară uneori asupra lor ca o pacoste, motiv pentru care sunt consideraţi agasanţi şi incomozi prin logoreea care se declanşează uneori ca o furtună de vară nefastă, cu grindină şi vânturi turbate.

Flecarii îi întâlnim peste tot, în toate domeniile vieţii sociale, vorbesc de nu-i adevărat, se-nvârtesc în jurul cozii, de nu mai ştie omul ce să aleagă din multitudinea de expresii aruncate-n spaţiul public ca şi rufele la uscat. Întotdeauna am avut parte de flecari, care „trăiesc pe lângă casa omului”, precum buruienile în lanul de grâu. Ei sunt apostrofaţi de multe ori, de receptorii vădit enervaţi, cu cuvintele: „ Lasă vrăjeala, măi guralivule! „ sau “ El spune, el aude !”.

Este de-a dreptul dramatic să bagi în seamă vorbele unui flecar. El face afirmaţii gratuite şi tendenţioase, în funcţie de cum bate vântul prin creierul lui contaminat de idei nefondate şi neargumentate. Aruncă în stânga şi-n dreapta cu invective, batjocoreşte, laudă, subminează personalitatea, face haz de necaz, ironizează şi proiectează o imagine falsă despre unii semeni de-ai lor. Receptorii de multe ori se consolează cu vorbele antidot: „ Nu asculta ce vorbeşte, uită-te cine vorbeşte! “.
Pericolul cel mare se arată în momentul în care flecarul începe să strige după tine pe stradă şi să reverse asupra ta tot felul de vorbe sau apelative inventate de el fără un scop bine definit. Trecătorii se uită, ascultă şi desigur îşi formează o părere negativă despre tine, mai ales dacă eşti şi persoană publică. În alte situaţii, în timp ce stai de vorbă cu un prieten, o rudenie sau un demnitar public, apare ca din senin flecarul, care îţi aruncă-n faţă expresii jignitoare menite să te subestimeze în faţa interlocutorului. Ba, mai mult de-atât, începe el să vorbească şi să “bată câmpii”, iar discuţia dintre tine şi cunoscutorul tău este întreruptă şi terfelită de nepoftitul flecar.

Trăim într-o lume uşor influenţabilă, iar aceşti flecari ar trebui puşi la punct de către angajatorii care-i agreează în perimetrul firmelor sau instituţiilor publice. Ignoranţa este antidotul cel mai bun împotriva lor, iar receptorii nu trebuie să-şi aplece urechea la vorbele “aruncate-n vânt”, care uneori te pot induce în eroare în luarea unei decizii corecte. Pentru a vă feri de ei, flecarii pot fi recunoscuţi şi după proverbele: “ Câinii latră, caravana trece; Câinele latră la lună toată noaptea şi luna nu-l ascultă niciodată “.

Dumitru Ţimerman

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *