Forţa Civică a continuat ilegal campania

Filed under: Locale |

Partidul Forţa Civică şi-a continuat la Satu Mare campania, împotriva legislaţiei care interzice acest lucru. Mai exact, reprezentanţi ai formaţiunii politice au trimis în cursul zilei de ieri mai multe mesaje, cel mai probabil de pe cartele PrePay pentru a nu putea fi detectaţi de autorităţi.

Astfel, într-unul dintre mesaje scrie clar: “Politicienii răi sunt votaţi de oamenii buni care nu se duc la vot. Ei cu trecutul, noi cu viitorul. A sosit timpul, votează Forţa Civică. MRU, poziţia 11”, se arată într-unul dintre mesaje, care face trimitere direct la preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu. În al doilea mesaj se face trimitere în mod clar la candidatul Partidului Forţa Civică, Mihai Huzău. Acestuia i se specifică atât numele, cât i se scrie foarte clar şi sloganul electoral şi poziţia de pe buletinul de vot. “Sătul de politica amară? Alege ceva dulce! Alege un tânăr, alege Mihai Huzău. Alege o echipă tânără, alege Forţa Civică. Pentru noi, votul tău contează. Votează poziţia 11 pe buletinul de vot”, se arată într-unul dintre mesajele trimise, prin care se încalcă în mod evident Legea electorală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *