Gazele se scumpesc cu 2% în iulie şi 3% în octombrie

Filed under: Locale |

1

Aplicarea dereglementării preţului gazelor naturale pentru populaţie va detemina o scumpire cu 2% la 1 iulie şi cu 3% la 1 octombrie, dar, dacă importurile de gaze ruseşti vor fi mai mici, aceste majorări s-ar putea înjumătăţi, a declarat Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE.

“Creşterile de preţ pot fi la jumătate, depinde câte gaze vom importa”, a afirmat Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) în conferinţa “MEDIAFAX Talks about Energy”.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI să renunţe la preţurile reglementate la electricitate şi gaze.

Populaţia beneficiază de o perioadă mai lungă de aplicare a liberalizării preţurilor gazelor naturale, respectiv până în 2018, termen care ar putea fi însă prelungit cu un an.

În privinţa consumatorilor mari de energie, adică firmele, creşterea suplimentară a preţului gazelor nu mai este necesară, deoarece tarifele au fost aliniate deja cu cele din ţările din regiune, potrivit ministrului delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Conferinţa Mediafax Talks about Energy este organizată în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Româno- Germană, cu sprijinul Transelectrica şi Compania Naţională a Uraniului şi are ca parteneri: Petrom, Adrem Invest şi Eximtur.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *