Imnul staţiunii Mamaia 2014, “A lu’ Mamaia”, interpretat de Delia şi Speak, a fost lansat

Filed under: Life |

5

Imnul staţiunii Mamaia 2014, intitulat “A lu’ Mamaia”, interpretat de Delia şi Speak, a fost lansat, în noaptea de joi spre vineri, într-un club din staţiune, la eveniment fiind prezent şi primarul Radu Mazăre, care a spus că Mamaia nu este a sa, nici măcar a Constanţei, ci a românilor.

Evenimentul de lansarea a noului imn al staţiunii Mamaia a avut loc după miezul nopţii într-un club din centrul staţiunii, care a fost plin de tineri dornici de distracţie.

Înainte de prezentarea cântecului, cei prezenţi au putut urmări un spectacol de modă şi muzică, din care nu au lipsit prezentări de modă, semnate printre altele de Cătălin Botezatu. La acest moment a fost prezentă şi Anja J, prezentatoare a postului internaţional FashionTV, care a interpretat o melodie, ea fiind invitata specială a serii.

Momentul mult aşteptat – lansarea noului imn al staţiunii Mamaia – a fost prezentat de primarul Radu Mazăre, care a urcat pe scenă şi a spus că Mamaia nu este a sa, nici a Constanţei, ci a tututor românilor.

“Eu sunt a lu’ Mamaia. Iar Mamaia nu este a mea, nu este nici măcar a Constanţei, Mamaia este a României, adică a noastră, a tututor, iar lucrul acesta o să vi-l explice cel mai bine cei care vor cânta imnul staţiunii Mamaia 2014”, a spus Mazăre.

Pe scenă şi-au făcut apariţia Delia şi Speak, care au încins atmosfera interpretând imnul staţiunii – “A lu’ Mamaia”.

La final, Radu Mazăre a spus că nu a avut nicio contribuţie la realizarea acestui imn, dar că îi place, este o piesă “cantabilă, de vară” şi că pentru realizarea sa a fost organizată o licitaţie.

“Am primit bucuroasă propunerea de a cânta noul imn al Mamaiei şi când am ascultat pentru prima oară piesa nu m-am putut opri din ţopăit şi fredonat. A fost uşor să trag voci cu Speak, îmi place mult de el ca artist şi cred că facem o pereche muzicală perfectă. Nu cred că ar fi putut ieşi o combinaţie mai bună decât asta. A lu’ Mamaia este melodia verii 2014”, a spus Delia.

Ea a menţionat că noul imn al staţiunii Mamaia este produs de HaHaHa Production, iar Speak a spus că piesa a fost compusă în trei zile.

Evenimentul din club a fost organizat de către FashionTV România şi Primăria Constanţa.

Este pentru al doilea an consecutiv când staţiunea Mamaia are imn, cel din 2013 fiind interpretat de Loredana, Cabron, Alex Velea şi Radu Mazăre.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *