Intermediară de “foc“

Filed under: Sport |

liga-4

Penultima etapă a Ligii a IV-a se joacă azi, cu două partide mai mult decât interesante. Ambele meciuri se dispută la Satu Mare, una pe stadionul Olimpia şi celălaltă pe Someşul.

Poate cel mai interesant meci se joacă în această după-amiază pe stadionul Someşul, unde Oarul primeşte vizita celor de la Viitorul Vetiş. Cele două formaţii sunt despărţite în clasamentul seriei B de doar două puncte, Vetişul având doar varianta victoriei. Practic câştigătoarea este echipa care va juca finala campionatului. Oarul are de partea sa terenul propriu, suporterii, dar trupa antrenată de Manu Mureşan este hotărâtă să răstoarne toate pronosticurile şi calculele. Meciul va fi arbitrat de Ovidiu Mazilu, ajutat la cele două linii de Sergiu Neichi şi Dănuţ Costea, în timp ce observator a fost desemnat Cornel Ziman.

Iar pe stadionul Olimpia, echipa a doua, care evoluează în Liga a IV-a, întâlneşte liderul seriei A, Apa. După victoria de pe terenul celor de la Oraşu Nou, trupa lui Zoli Ritli are cinci puncte avans faţă de formaţia lui Dacian Nastai, iar, dacă nu pierde în faţa galben-albaştrilor, Apa se poate gândi la finală.

Din câte se pare Olimpia II va alinia o echipă tânără, din care vor face parte juniorii republicani, pregătiţi de Cristian Popa. Să nu uităm că aceştia au învins acum o săptămână Turul Micula cu 5-1.

Meciul va fi arbitrat de Bogdan Răzvan, ajutat la cele două linii de Şerbănoiu Alexandra şi Giraţi Cristian, iar observator din partea AJF-ului este Cionca Gheorghe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *