Jucătorii UTEI au făcut rost de bani pentru deplasarea la Satu Mare, dar Micşa a refuzat să meargă cu ei şi le-a oprit şi legitimaţiile!

Filed under: Sport |

3

Conflictul dintre jucători şi patronul Adrian Marţian a luat o turnură incredibilă în această după-amiază. Astfel, după ce George Neagu şi cu Bogdan Apostu au făcut toate eforturile posibile pentru a se aduna banii necesari deplasării la Satu Mare, acolo unde mâine va avea loc meciul cu Olimpia, la plecarea din Arad au avut o surpriză neplăcută.

Dorin Micşa, cel care care este atât administratorul special al clubului, dar şi cel care se ocupă de licenţele jucătorilor, le-a spus acestora că nu va merge cu ei la Satu Mare şi nici nu le dă carnetele. În această situaţie, fotbaliştii arădeni nu vor putea evolua în partida de mâine de la ora 17, însă acest lucru nu i-a oprit să facă totuşi deplasarea.

Neagu: “Ne ducem crucea până la capăt. Ni se îngrădeşte dreptul la muncă”

În această seară, am fost contactaţi telefonic de George Neagu, care a ţinut să îşi exprime nemulţumirea pentru situaţia apărută în această după-amiază la plecarea spre Satu Mare

“Am ajuns într-o situaţie incredibilă. Ne-am zbătut – eu şi cu Bogdan (n.r. – Apostu) să facem rost de bani pentru a ne deplasa la acest meci. Am rezervat 20 de locuri la un hotel din Satu Mare şi am făcut rost şi de autocar. Însă la plecare, pe la ora 19, domnul Micşa ne-a spus că el nu merge cu noi şi nici nu ne dă legitimaţiile de joc.  Ba mai mult, ulterior, când am încercat să vorbim din nou cu el şi-a închis telefonul” şi-a început căpitanul arădenilor povestea.

“Prin gestul făcut azi, ne-a pus în imposibilitatea de a juca mâine, ne-a răpit dreptul la muncă. Noi vrem să ne facem datoria de profesionişti şi să jucăm până la capăt, aşa neplătiţi, indiferent că la final vom scăpa sau nu de la retrogradare. Dar măcar o să ştiu că am luptat pe teren. Ne duceam crucea până la capăt” a continuat Neagu

“O să le facem plângeri penale dacă nu ne dă carnetele. Ni se îngrădeşte dreptul la muncă

“Mai avem puţin şi ajungem la Satu Mare. Ne cazăm şi mâine o să ne prezentăm la meci. Sper ca până în al 24-lea ceas să îşi dea seama că nu e bine ce fac şi să ne trimită cumva carnetele, ca să putem evolua. Altfel, o să le facem plângeri penale dacă nu ne dă carnetele. Ni se îngrădeşte dreptul la muncă.” a explicat jucătorul de bandă stângă cum se prezintă situaţia în acest moment.

Neagu se aşteaptă ca mâine să ajungă la Satu Mare şi juniorii, care ar urma să evolueze în locul său şi al colegilor săi, aşa cum s-a întâmplat şi la Oradea.

“Nu m-ar surprinde ca mâine să apară la meci şi juniorii lui Sandu Gaica. Domnul Marţian nu va risca să nu se prezinte nimeni la meci, acum după ce ne-a oprit legitimaţiile. A mai apelat la soluţia aceasta şi la Oradea. E conştient că la neprezentare apar alte consecinţe, plus că la a doua absenţă se exclude echipa din campionat şi nu îşi doreşte asta” a încheiat căpitanul arădenilor.

Rămâi pe Liga2.ro pentru a afla cum vor evolua evenimentele din cadrul clubului UTA în perspectiva meciului cu Olimpia Satu Mare, programat a avea loc miercuri de la ora 17.00

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *