“Lansăm licitaţia pentru centura Sătmarului şi al treilea pod”

Filed under: Locale |

conferinta

Primul ministru al României și președintele național al Partidului Social Democrat, Victor Ponta, vicepremierul României, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi preşedinte executiv al PSD, Liviu Dragnea, şi vicepremierul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, au susţinut ieri o conferinţă de presă în care au anunţat faptul că va fi lansată licitaţia atât pentru varianta de ocolire a municipiului Satu Mare cât şi pentru cel de-al treilea pod. Premierul României a vorbit şi despre importanţa dezvoltării infrastructurii aeroportuare şi rutiere, de care se leagă ombilical dezvoltarea economică a judeţului Satu Mare. Victor Ponta a declarat, cu subiect şi predicat, că de dezvoltarea judeţului Satu Mare se ocupă Alianţa PSD-UNPR-PC, acuzând lipsa de interes a preşedintelui Traian Băsescu.

Guvernul Ponta dezvoltă infrastructura judeţului
Primul ministru Victor Ponta a declarat că municipiul Satu Mare va avea în curând o variantă de ocolire şi un nou pod peste Someş, licitaţiile pentru varianta de ocolire a Sătmarului şi pentru cel de-al treilea pod vor fi lansate săptămâna viitoare. Şeful Guvernului a adus în discuţie şi modernizarea Aeroportului Satu Mare, asumându-şi un angajament şi în acest sens. “Am discutat cu reprezentanţii în teritoriu ai Guvernului şi cu autorităţile publice locale, preşedintele Consiliului Judeţean, primarul municipiului Satu Mare, toţi primarii prezenţi la această întâlnire despre proiecte pentru judeţ, atât proiecte de dezvoltare regională, pe PNDL, fie proiectele pe agricultură, în mod special despre proiecte care au nevoie de sprijin la nivel central. Avem, în sfârşit, Hotărârea de Guvern, indicatorii tehnico-economici, studiul de fezabilitate şi finanţarea celui de al treilea pod şi variantei de ocolire Satu Mare, 13,5 kilometri, finanţare din FD de 379 de milioane de lei, iar licitaţia va fi lansată imediat după finalizarea documentaţiei. Acesta era proiectul pe care nu puteau să îl realizeze singuri, de la nivel local. De asemenea, este vorba despre asigurarea finanţării proiectului de modernizare a Aeroportului Satu Mare. Aici au fost diverse opţiuni şi Satu Mare, din punctul meu de vedere, trebuie să rămână în proiectul mare de dezvoltare a infrastructurii, inclusiv aeroportuare”, a precizat Victor Ponta.

Sprijin pentru mediul economic
Premierul Ponta a subliniat că pe lângă măsurile privind scutirea de impozite a profitului reinvestit şi reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, marile firme cer şi o infrastructură modernă, aspect de care primul ministru a precizat că s-a preocupat personal. “Am fost şi am vizitat unul din marii angajatori din România, firma Draxlmaier. Numai aici, în Satu Mare, au 7.000 de angajaţi, 2.000 de noi locuri de muncă au creat anul trecut şi 600 de noi locuri de muncă anul acesta. Extrem de multe locuri de muncă şi acesta este cel mai important lucru pentru judeţul Satu Mare şi pentru România în ansamblu. Or, dincolo de veştile bune cu scutirea de impozite a profitului reinvestit, cu reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, ca orice mare investitor mi-au spus: infrastructura. Când am vorbit despre infrastructură mi-am asumat şi m-am implicat personal în demararea unor priecte importante pentru dezvoltarea judeţului şi pentru sprijinirea celor care investesc aici”, a afirmat premierul.

Voce unică a României la nivel extern
Primul ministru Victor Ponta a precizat că România are nevoie de o voce unică în politica externă. “Am discutat cu domnul preşedinte Băsescu ca ambele instituţii, şi preşedintele României şi primul ministru, care vor avea poziţii publice şi întâlniri cu domnul secretar al NATO, domnul Rasmussen, care vine poimâine în România, cu domnul vicepreşedinte Biden, care vine săptămâna viitoare în România, cu secretarul apărării, domnul Hegel, să avem acelaşi set de mesaje, să nu vorbim pe două voci. Pentru că România, într-o problemă atât de importantă cum este poziţia faţă de Ucraina şi sprijinul pentru Moldova, să nu vorbească pe două voci. La lucruri atât de importante trebuie să avem un singur mesaj. În rest, vorbim noi pe două voci, aici, în politica noastră internă, dar la lucruri atât de importante trebuie să avem un singur mesaj, care să fie asumat şi de preşedinte şi de primul-ministru. Am făcut împreună, în faza consultărilor de ieri, acest set de mesaje şi, din punctul meu de vedere, asta e foarte bine pentru România că nu vom spune altceva la întâlnirea cu înalţii oficiali NATO şi americani”, a conchis Victor Ponta.

Ciprian Bâtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *