More

    Liviu Antal, golgheterul Ligii 1 cu doar 15 goluri

    6

    Cea de-a 96-a ediţie a Ligii 1 s-a încheiat miercuri seara cu meciurile care au stabilit echipele retrogradate.

    Steaua a cucerit al 25-lea titlu din istorie

    Sezonul 2013-2014 a fost foarte aproape de a intra în istorie cu numărul de goluri reuşite de cel mai bun marcator al competiţiei. Liviu Antal, jucător la FC Vaslui, este golgheterul Ligii 1 cu doar 15 goluri.

    Atacantul de la FC Vaslui i-a devansat în clasamentul celor mai buni marcatori pe Valentin Lemnaru (Universitatea Cluj) şi Constantin Budescu (Astra Giurgiu), ambii cu câte 13 goluri. Antal este al 59-lea golgheter al primei ligi din România şi al doilea de la FC Vaslui, după brazilianul Wesley, anunţă Liga Profesionistă de Fotbal.

    Antal a ieşit golgheter cu 15 goluri, la fel ca Florea Dumitrache (Dinamo), Costică Moldoveanu (Politehnica Iaşi) şi Gheorghe Tataru II (Steaua). Cei trei au fost cei mai buni marcatori în ediţia 1970 – 1971 cu câte 15 goluri marcate. Mihai Adam a câştigat în ediţia 1967 –1968 titlul de golgheter tot cu 15 goluri. În istoria campionatului României doar Titus Ozon a ieşit golgheter cu mai puţine goluri. În anul 1953, acesta marca de 12 ori în cele 18 meciuri disputate în tricoul lui Dinamo. În acel sezon, campionatul era format însă din 12 echipe. În pauza dintre tur şi retur Casa Armatei Câmpulung Moldovenesc s-a desfiinţat şi doar 11 echipe au mai terminat sezonul.

    Clasamentul golgheterilor 2013 2014

    Liviu Antal (FC Vaslui) – 15 goluri

    Valentin Lemnaru (Universitatea Cluj), Constantin Budescu (Astra) – 13 goluri

    Eric de Oliveira (Pandurii), Szabolcs Szekely (Poli Timişoara), Alex dos Santos (Pandurii) – 11 goluri

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE