Marţian a îngropat UTA

Filed under: Sport |

olimpia-arad-4

Olimpia nu a mai apucat să facă deplasarea la Arad şi a câştigat la masa verde partida cu UTA. Trupa lui Marţian nu şi-a plătit până ieri la ora 14 datoriile către FRF, baremuri neachitate arbitrilor de aproape 10000 euro, şi nu a fost programată. Cum UTA e la a doua neprogramare, acum urmează automat excluderea din campionat pentru arădeni.

Aşadar, Olimpia va mai juca un singur meci în actualul sezon, pe 7 iunie acasă cu Minerul Motru. Altfel, Comitetul Executiv al FRF s-a întrunit joi la Casa Fotbalului, prilej care a adus câteva modificări importante în privinţa sistemului competiţional din liga a 2-a şi liga a 3-a începând cu sezonul 2014-2015.

Forul federal a aprobat cu majoritate de voturi (8 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 3 abţineri) sistemul competiţional pentru Liga a 2-a, sezonul 2014 – 2015, astfel: două serii a câte 14 echipe, fără play-off şi play-out, în timp ce la Liga a 3-a vor fi 6 serii a câte 14 echipe. În schimb, a fost respinsă propunerea cu privire la păstrarea sistemului competiţional al Ligii a 2-a cu două serii a câte 12 echipe, dar cu modificarea play-off-ului şi play-out-ului în sensul intrării în aceste faze cu toate punctele.

Juniorii la putere
Comitetul Executiv a decis schimbarea regulii juniorilor în Liga a 2-a începând din sezonul viitor. Astfel, dacă până acum echipele erau obligate să folosească în tot timpul meciului câte doi jucători U21, în noul sezon s-a introdus o cotă de trei jucători “Under”. Pe toată durata jocului, cei trei vor fi câte un jucător U19, un jucător U21 şi un jucător U23, iar aceşti jucători trebuie să fie formaţi minim doi ani la nivel naţional.

Tot 21 de echipe promovează din Liga a IV-a
În plus, barajul de promovare în eşalonul terţ va reveni la formatul de 21 de meciuri eliminatorii, în loc de 14 mini-turnee cu câte trei campioane judeţene. Meciurile de baraj vor avea loc pe teren neutru, în data de 21 iunie, ora 18.00. Vă reamintim că finala Ligii a 4-a a judeţului Satu Mare se va juca pe 7 iunie între Victoria Apa şi Someşul Oar. Totodată s-a aprobat cu majoritate de voturi (1 vot împotrivă) convocarea Adunării Generale Extraordinare a FRF în data de 28 iunie 2014, ora 10.00, la Casa Fotbalului, şi Ordinea de zi, cu amendamentul că, la punctele 8, 11 şi 12 din Ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare se va menţiona şi “dezbatere”.

Florin Muresan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *