Michelin va închide fabrica din Budapesta și o va reloca

Filed under: Actualitatea Salajeana |
 
Grupul francez Michelin va închide, cel mai probabil anul viitor, fabrica de anvelope pentru autocamioane din Budapesta (Ungaria), care are peste 500 de angajaţi, iar producţia va fi transferată la fabricile din Olsztyn (Polonia), Zalău (România) şi Karlsruhe şi Homburg (Germania). 
 
„În urma tendinţelor nefavorabile şi concurenţei agresive de pe piaţa europeană a anvelopelor pentru autocamioane, care rămâne volatilă şi a scăzut cu 23% faţă de maximul istoric înregistrat în 2007, Michelin îşi anunţă intenţia de a închide fabrica de anvelope pentru camioane din Budapesta. Decizia reflectă faptul că extinderea unităţii nu mai este posibilă din cauza localizării în spaţiul urban, iar îmbunătăţirea competitivităţii fabricii ar necesita modernizarea excesivă cu echipamente noi”, spun oficialii Michelin în cuprinsul unui comunicat de presă.
Producţia fabricii din Budapesta se va încheia la jumătatea anului viitor, iar Michelin promite “măsuri de sprijin la nivel individual” pentru fiecare dintre cei 512 angajaţi. Compania se angajează de asemenea să colaboreze cu autorităţile locale pentru a discuta posibilităţi de reconversie a fabricii în conformitate cu planurile de dezvoltare urbană şi să contribuie la dezvoltarea de afaceri care pot crea locuri de muncă în zonă.
Producţia fabricii de la Budapesta va fi în principal relocalizată către fabricile Michelin din Olsztyn (Polonia), Zalău (România) şi Karlsruhe şi Homburg (Germania). Michelin mai deţine în Ungaria, la Nyiregyhaza (producţie anvelope auto), Vac (centru de logistică) şi Tuzser (marketing, materii prime). Pentru a finanţa închiderea fabricii de la Budapesta şi transferul producţiei în ţările vecine, Michelin va aloca 39 milioane euro în prima jumătate a acestui an.
În România, Michelin operează două fabrici producătoare de anvelope auto, la Floreşti (Prahova) şi Zalău (Sălaj), aprovizionate cu cord metalic de uzina Zalău Cord.
Iulian Duma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *