Mii de susţinători ai Ucrainei unite au manifestat pe străzile oraşului Odesa

Filed under: Externe |

4

Câteva mii de susţinători ai Ucrainei unite, unii purtând căşti şi înarmaţi cu bâte, s-au reunit duminică seara la Odesa, după care au pornit în coloană spre sediul regional al poliţiei, unde au fost întâmpinaţi de directorul instituţiei.

După ce s-au adunat, duminică seara, la “Treptele Potemkin”, un monument care a devenit celebru prin filmul lui Serghei Eisenstein, manifestanţii, printre care se aflau şi aproximativ 50 de membri ai grupării paramilitare naţionaliste Pravîi Sektor, au parcurs cele câteva sute de metri până la biroul generalului Ivan Katerinnciuk.

Ei au scandat sloganuri ca “Odesa în Ucraina!”, “Glorie Ucrainei!” şi au cântat imnul naţional.

Ivan Katerinciuk, şeful poliţiei din regiunea Odesa, în civil şi însoţit de cei doi adjuncţi, le-a spus, la megafon, că “toată lumea este egală în faţa legii, de aceea contez pe ajutorul şi susţinerea voastră”.

“Ucraina este unită, iar Odesa face parte din Ucraina”, a continuat el, manifestanţii răspunzându-i cu strigăte de “Ura!”.

“Nu interzicem nimănui să organizeze manifestaţii paşnice şi să-şi exprime punctele de vedere, dar suntem împotriva celor care fac propagandă separatismului şi divizării Ucrainei, iar eu cred că suntem de acord asupra acestui lucru”, a adăugat el, după care a scandat la rândul său “Glorie Ucrainei!”.

Manifestanţii au pornit ulterior către Casa Sindicatelor, incendiată vineri, când au fost ucişi aproximativ 40 de proruşi. Ei au arborat, la loc, steagul ucrainean, dat jos şi ars sâmbătă de către susţinători ai unei apropieri de Rusia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *