Ministrul Korodi cere respectarea termenelor de execuţie

Filed under: Locale |

korodi1

În cadrul vizitei sale la Satu Mare, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, a îndemnat ieri autorităţile sătmărene să cheltuie cât mai mulţi bani pentru investiţii din fonduri europene şi să fie atente ca termenele de execuţie să nu fie depăşite. În periplul său sătmărean, ministrul Korodi a avut o întâlnire cu conducerea Primăriei Satu Mare şi a SC Apaserv Satu Mare SA, a vizitat uzina de apă de la Doba, depozitul ecologic de gunoi al judeţului şi alte obiective din zona Tăşnadului.

Primarul Kovacs a solicitat sprijin pentru proiecte
Periplul sătmărean al ministrului Attila Korodi a debutat, ieri dimineaţă, cu o vizită la sediul SC Apaserv Satu Mare SA, unde, însoţit de deputaţii Erdei D. Istvan şi Gabor Kereskenyi, s-a întâlnit cu primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, cu directorul firmei distribuitoare de apă, Dan Stegerean, precum şi cu alţi angajaţi ai acesteia. Întâlnirea, care a durat circa o jumătate de oră, a fost cu uşile închise, accesul presei fiind interzis.

apaserv
În continuare, ministrul Korodi a vizitat staţia de extracţie şi de tratare a apei potabile de la Doba. Aici a fost însoţit de conducerea SC Apaserv Satu Mare SA, de primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, şi de alţi membri UDMR din judeţ, fiind întâmpinat de reprezentanţii firmei constructoare, Espinas Obras Hidraulicas. Făcând referire la staţia de tratare a apei de la Doba, primarul Kovacs a precizat că este una dintre cele mai bune lucrări pentru municipiul Carei şi a solicitat ajutorul ministrului Mediului pentru implementarea proiectului de extindere a reţelei de apă şi canalizare. Ministrul Korodi a spus că va urmări această solicitare şi, dacă este posibil, va da un răspuns favorabil.

Atenţie la termenele de execuţie
Reprezentanţii firmei constructoare a staţiei de tratare a apei de la Doba, a cărei valoare este de circa 13,32 milioane de lei, au oferit ministrului Korodi câteva date tehnice, afirmând că vor finaliza lucrarea până în 10 iulie. În ceea ce priveşte Proiectul “Extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi canalizare în judeţul Satu Mare”, ministrul Mediului a atras atenţia că lucrările trebuie să fie terminate până la finele anului 2015. “Este foarte important să cheltuiţi cât mai mulţi bani europeni, realizând investiţiile, pentru că în acest fel mă faceţi fericit. Însă trebuie avut mare grijă cu termenele de execuţie a lucrărilor pentru că altfel se va intra într-un alt domeniu de finanţare care nu este la fel de avantajos”, a mai precizat Korodi.

Vizită la Groapa Ecologică
Ministrul Mediului a făcut o vizită şi la Depozitul Ecologic de Deşeuri de la Doba. Aici a fost întâmpinat de directorul acestuia, Claudiu Ardelean, de directorul SC Unio SA, Ioan Crăciun, de directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare, Elisabeta Bekekssy, precum şi de alţi angajaţi. Demnitarului i-a fost prezentată şi noua linie de sortare a deşeurilor.

korodi2
Ministrul Korodi s-a arătat mulţumit de cele văzute aici, însă a precizat că în continuare trebuie să se mizeze pe reciclare. “Dorim să împingem presiunea pe reciclare încă de la colectare, iar depozitele ecologice să fie doar ultima verigă din acest lanţ. Până în 2030 trebuie să implementăm acest program”, a mai spus ministrul Korodi, care a mai adăugat că Depozitul de la Doba va mai fi dotat cu o staţie automată de reciclare.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *