More

    Negreşti-Oaş, capitala României pentru o zi

    ponta01

    Premierul României şi preşedinte al Partidului Social Democrat, Victor Ponta, care a venit însoţit de soţia lui, europarlamentarul Daciana Sârbu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi preşedinte executiv al PSD, Liviu Dragnea, şi ministrul Agriculturii şi preşedinte al Partidului Conservator, Daniel Constantin, s-au aflat ieri într-o vizită la Negreşti-Oaş. Conducerea centrală a PSD a mai fost reprezentată prin secretarul general naţional al PSD, deputatul Andrei Dolineaschi, vicepreşedintele PSD, Ioan Rus, şi preşedintele naţional al Tineretului Social-Democrat, Mihai Sturzu. Oaspeţii au fost întâmpinaţi de întreaga conducere a Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, prin preşedintele Mircea Govor şi preşedintele executiv Dorel Coica, respectiv toţi primarii social-democraţi din judeţ. Gazdele au fost primarul Negreştiului şi preşedinte al Organizaţiei Orăşeneşti Negreşti-Oaş a PSD, Aurelia Fedorca, şi europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu.

    Întâmpinaţi după tradiţia oşenească
    Premierul României şi preşedinte al Partidului Social Democrat, Victor Ponta, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi preşedinte executiv al PSD, Liviu Dragnea, şi ministrul Agriculturii şi preşedinte al Partidului Conservator, Daniel Constantin, au fost întâmpinaţi în cel mai pur şi sincer obicei oşenesc, cu caş de oaie şi pâine de mălai, dar şi cu nelipsita pălincă produsă după obiceiurile seculare ale locului. După ce s-au delectat cu produsele tradiţionale, oaspeţii au fost invitaţi la dans de doamnele şi domnişoarele din Ţara Oaşului. Îmbrăcate în straie populare, oşencuţele s-au prins în dans atât cu invitaţii cât şi cu cei din conducerea judeţeană a PSD. Concluzia fetelor a fost scurtă şi la obiect: nu se mişcă rău deloc! Primul ministru Victor Ponta şi europarlamentarul Daciana Sârbu nu au scăpat ocazia de a se poza alături de micuţii îmbrăcaţi în portul tradiţional al locului, copiii răsplătindu-i şi cu câteva cântece tradiţionale.

    ponta02

    PSD, un partid unit
    Premierul României şi preşedinte al Partidului Social Democrat, Victor Ponta, s-a declarat mândru de Organizaţia Judeţeană Satu Mare a PSD. “Sunt foarte mândru de cei din Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat şi sunt convins că vor câştiga în continuare”, a declarat Victor Ponta. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi preşedinte executiv al PSD, Liviu Dragnea, a făcut o scurtă trecere în revistă a stării Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, concluzionând că prin noua conducere, asigurată de preşedintele Mircea Govor, PSD Satu Mare şi-a găsit în sfârşit liniştea, formaţiunea intrând pe un curs ascendent, devenind una dintre organizaţiile puternice de la nivel naţional. “PSD Satu Mare este o organizaţie din ce în ce mai sudată. Colegii se înţeleg foarte bine între ei şi au început să fie din ce în ce mai eficienţi. Este una dintre organizaţiile puternice şi cred că PSD Satu Mare va arăta ceea ce poate cu adevărat. La Satu Mare este o organizaţie în care nu mai sunt certuri, nu mai sunt intrigi, aşa cum din păcate a fost mai de mult”, a declarat Liviu Dragnea.

    ponta03

    PSD vrea 40% la alegerile europarlamentare
    Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, s-a arătat optimist că formaţiunea pe care o reprezintă va obţine în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European circa 40% din voturile românilor. “Noi ne-am stabilit ca obiectiv minim 35%, dar cred că ne apropiem serios de 40%, cel puţin aşa cred eu. Avem candidaţi buni. Organizaţiile judeţene ale celor trei partide (PSD, PC, UNPR-n.red.) sunt destul de motivate. Campania se desfăşoară în regulă, adică suntem în grafic, şi sper ca să obţinem un scor bun, aproape de 40%”, a precizat Liviu Dragnea. Pentru a pune la punct ultimele detalii legate de mobilizarea în campania electorală, conducerea centrală a PSD s-a întâlnit cu membrii conducerii judeţene a PSD Satu Mare.

    După şedinţă, oaspeţii au vizitat Catedrala cu hramul Duminica tuturor sfinţilor din Negreşti-Oaş, asistând din mijlocul a sute de oameni la slujba oficiată de protopopul de Oaş, Mihai Feher. Protopopul Mihai Feher i-a dăruit premierului Victor Ponta o icoană, spunându-i şefului Guvernului că prin vizita pe care a făcut-o la Negreşti-Oaş a transformat pentru o zi capitala Ţării Oaşului în capitala României.

    Ciprian Bâtea

    IMG_3634

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE