O carte de excepţie care trebuie citită

Filed under: Locale |

lansare

Lectorul universitar Nicoleta Laşan, de la Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” Arad, şi-a lansat ieri la Muzeul de Artă Satu Mare volumul “Securitate nucleară. Uniunea Europeană şi Iran”, realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare. La eveniment au participat europarlamentarul Ovidiu Silaghi, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, vicepreşedintele CJ, Mircea Govor, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, viceprimarul Marcela Papici, directorul adjunct al Bibliotecii Judeţene Satu Mare, Robert Laszlo, profesorul universitar doctor Claudiu Porumbăceanu, alături de prieteni şi colegii autoarei. Moderatorul evenimentului a fost directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Satu Mare, Felician Pop.

Directorul Felician Pop a declarat că volumul este foarte bine realizat, în urma unor cercetări ştiinţifice, şi că merită să fie citit. Europarlamentarul Ovidiu Silaghi a spus că problema securităţii nucleare dintre Iran şi Uniunea Europeană este una delicată, şi trebuie rezolvată cât mai repede pentru a nu se ajunge în situaţia Irakului, când în urma intervenţiei armate din 2003 nu s-au găsit arme de distrugere în masă. Europarlamentarul a mai adăugat că este greu să se schimbe cu 180 de grade mentalitatea lumii islamice. La rândul său, preşedintele CJ, Adrian Ştef, a felicitat-o pe autoarea volumului, întrucât se numără printre puţinele cadre didactice care îşi publică lucrările de licenţă. Adrian Ştef a mai adăugat faptul că problema nucleară a fost abordată de către UE încă din 2003.

Vicepreşedintele CJ, Mircea Govor, a spus că volumul Nicoletei Laşan este o premieră absolută pentru judeţul Satu Mare. “Volumul Nicoletei Laşan este o surpriză foarte plăcută, o premieră absolută, o lucrare de excepţie, pe care o felicit. Sunt foarte preocupat de zona Golfului şi sunt la curent cu lumea musulmană şi ar trebui să fim foarte atenţi, întrucât este foarte dificilă schimbarea mentalităţii din zona respectivă, unde n-a existat niciodată democraţie”, a declarat Mircea Govor. De asemenea, primarul Dorel Coica a precizat că speră ca următorul volum să fie realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Satu Mare şi al Consiliului Local Satu Mare. Despre volum au mai vorbit Robert Laszlo şi profesorul universitar doctor Claudiu Porumbăceanu, care a prezentat istoria privind securitatea nucleară, care a început odată cu lansarea bombei atomice de la Hiroshima de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Nicoleta Laşan a mulţumit conducerii CJ Satu Mare, preşedintelui Adrian Ştef şi vicepreşedintelui Mircea Govor, pentru sprijinul dat la editarea cărţii. După care a declarat că acest volum a putut fi realizat în urma a cinci ani de cercetare ştiinţifică. Şi că această problemă ar trebui rezolvată cât mai repede, întrucât odată cu aderarea Turciei la Uniunea Europeană, Iranul se va afla la graniţă cu Uniunea Europeană. La final a avut loc un scurt recital susţinut de Raluca Dumitru şi George Negrea.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *