O şansă pentru absolvenţii de învăţământ superior şi secundar

Filed under: Locale |

activ

Sediul Filialei Satu Mare a Universităţii de Vest ”Vasile Goldiş” Arad a găzduit ieri conferinţa de lansare a proiectului “Fii activ pentru cariera ta!”. Proiectul, în valoare de peste 2 milioane de lei, este implementat de Universitatea de Vest ”Vasile Goldiş” din Arad, în calitate de lider de proiect, în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Maramureş.

Proiect apreciat şi necesar
Proiectul a fost lansat în prezenţa prorectorului Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”, Cristian Haidu, a directorului Filialei Satu Mare a Universităţii, Gavrilă Ardelean, a directorului Cancelariei Prefectului, Raul Băbţan, a directorului AJOFM Satu Mare, Marcel Maruşca, precum şi a altor invitaţi.

În deschiderea conferinţei, managerul de proiect Olimpia Neagu a prezentat oaspeţii invitaţi la eveniment. Prorectorul Cristian Haidu a apreciat acest proiect, adăugând că unul similar este prezentat în aceeaşi zi la Arad. Directorul de Cancelarie a Prefectului, Raul Băbţan, a precizat că este un proiect foarte important pentru tinerii sătmăreni în vederea creşterii absorbţiei acestora pe piaţa muncii. A felicitat echipa de proiect şi i-a urat succes.

De asemenea, Gavrilă Ardelean a felicitat colectivul care a câştigat proiectul, în special pe managerul Olimpia Neagu, adăugând că acesta face parte dintr-un bilanţ mai larg de activităţi de cercetare economică. “Este o preocupare a Filialei Satu Mare a Universităţii de Vest Vasile Goldiş să realizeze astfel de proiecte”, a mai spus Gavrilă Ardelean, care a mai adăugat că în viitor vor mai fi realizate astfel de activităţi cu parteneri din Ungaria, Ucraina şi Slovacia. Toţi cei care au luat cuvântul au apreciat proiectul lansat ieri la Satu Mare.

Se adresează tinerilor din trei judeţe
În continuare, managerul Olimpia Neagu a făcut o scurtă prezentare a proiectului, care are ca obiectiv general facilitarea inserţiei pe piaţa muncii a absolvenţilor de învăţământ superior şi secundar din judeţele Satu Mare, Maramureş şi Sălaj. Acest lucru va fi realizat prin intermediul unui program integrat de activităţi, cuprinzând orientare profesională şi consiliere vocaţională, bazată pe evaluarea intereselor, valorilor şi aptitudinilor identificate, elaborarea de planuri individualizate de carieră, cunoaşterea realităţilor economice a regiunii, a profesiilor cerute şi avantajelor acestora, activităţi de dezvoltare a abilităţilor de prezentare şi dezvoltare personală, asistarea elevilor in tranziţia de la şcoală la viaţa activă.

Beneficiarii vor fi persoane cu domiciliul în Regiunea Nord Vest, elevi şi studenţi care doresc continuarea studiilor sau dobândirea unui loc de muncă. În cadrul proiectului vor fi organizate activităţi de orientare şi consiliere profesională, vizite de studiu pentru elevi şi studenţi, workshopuri de dezvoltare a competenţelor transversale, stagii de pregătire practică a elevilor de la Şcoala Postliceală precum şi elaborarea unui număr de 7 studii privind piaţa regională a muncii.

Proiectul urmează a se desfăşura pe o perioadă de 18 luni şi va fi implementat în Regiunea Nord-Vest – localităţile Satu Mare, Baia Mare şi Zalău şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 2 Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii, Domeniul major de intervenţie 2.1 Tranziţia de la şcoală la viaţa activă. Valoarea totală a proiectului este de peste 2 milioane de lei şi urmează a fi implementat în 18 luni.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *