Peste 25.000 de turişti la ştrandul Tăşnad în luna mai

Filed under: Locale |

strand

În prima lună din acest sezon estival, ştrandul Tăşnad a fost vizitat de peste 25.000 de turişti, în pofida vremii schimbătoare. Doar în primele trei zile după ce şi-a redeschis porţile, peste 2.000 de persoane au apelat la serviciile oferite de ştrand. Noua bază sportivă a devenit una dintre principalele atracţii ale ştrandului, care urmează să fie dotat şi cu un spaţiu de campare la standarde europene. Datorită condiţiilor excelente, cele 1.300 de locuri de cazare din staţiunea Tăşnad sunt ocupate aproape integral la fiecare sfârşit de săptămână. Majoritatea turiştilor sunt clujeni, maramureşeni şi sălăjeni, tot mai mulţi dintre ei alegând să-şi petreacă aici concediul. Conducerea Primăriei Tăşnad speră ca în acest an numărul turiştilor să crească cu 5-10%.

Turişti cu miile
Ştrandul Tăşnad continuă să atragă mii de turişti în judeţul nostru. În cursul lunii mai, peste 25.000 de turişti au vizitat ştrandul termal. Majoritatea acestora provin din judeţele Cluj, Sălaj şi Maramureş, ne-a declarat administratorul ştrandului din Tăşnad, Gheorghe Niţă. Numărul de turişti este în uşoară creştere faţă de anul precedent. “Dacă vremea va fi bună, am putea avea parte chiar de mai mulţi turişti decât anul trecut. Foarte mulţi dintre aceştia vin să-şi petreacă concediile în staţiunea noastră. Locurile de cazare din hoteluri, moteluri şi pensiuni sunt ocupate aproape toate la sfârşit de săptămână. Să sperăm că vremea nu ne va încurca planurile”, a adăugat administratorul Gheorghe Niţă. În timp ce unii turişti vin la Tăşnad doar să se relaxeze, alţii sunt atraşi de calităţile curative ale apei termale. Ştrandul dispune de bazine cu apă termală, respectiv un bazin cu apă rece pe perioada verii. De asemenea, mai multe hoteluri din staţiune şi-au amenajat piscine termale interioare.

Peste 1.300 de locuri de cazare
Conducerea Primăriei Tăşnad se aşteaptă în acest an la o creştere cu 5-10% a numărului de turişti în staţiunea balneară, în urma acţiunilor de promovare în cadrul diverselor târguri de turism organizate pe plan naţional. Anual, Staţiunea Tăşnad era vizitată de circa 250.000 de turişti. Potrivit statisticilor de care dispune Primăria Tăşnad, circa 40% din turişti, adică aproximativ 100.000, provin din judeţul Cluj. De asemenea, staţiunea este vizitată de turişti din judeţele Maramureş, Sălaj, Bihor şi Bistriţa-Năsăud, care aleg să-şi petreacă aici concediile. Staţiunea dispune de peste 1.300 de locuri de cazare omologate, situate în hoteluri, moteluri, pensiuni şi case particulare.

Baza sportivă atrage tinerii în ştrand
Începând cu acest sezon estival, ştrandul a fost dotat cu o bază sportivă multifuncţională, care cuprinde un teren de tenis cu piciorul cu gazon artificial, respectiv un miniteren de fotbal şi unul de volei cu nisip. Noua bază sportivă a devenit unul dintre punctele de atracţie ale ştrandului în rândul tinerilor. Terenurile sunt pline de turişti amatori de puţin sport în aer liber. De asemenea, zona de campare se află în plin proces de modernizare, în vederea dotării conform standardelor europene în vigoare.

De asemenea, începând din acest an, Primăria Tăşnad intenţionează să organizeze la fiecare sfârşit de săptămână diverse programe cultural-artistice în ştrand. Chiar dacă nu va fi vorba de formaţii şi artişti de top, aceste programe vor reuşi să stârnească interesul şi aprecierea unui număr mare de turişti, apreciază conducerea Primăriei Tăşnad.

Szasz Lorand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *