Peste 317.000 de sătmăreni sunt aşteptaţi duminică la vot

Filed under: Locale |

alegeri

Pe listele electorale permanente la alegerile pentru Parlamentul Europei, care se vor desfăşura mâine, în judeţul Satu Mare sunt înscrişi peste 317.000 de cetăţeni şi au fost organizate 334 de secţii de votare. Tot în aceeaşi zi, aproape 66.000 de sătmăreni din Colegiul uninominal nr. 2 sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege reprezentantul în Camera Deputaţilor. În ambele cazuri, alegerile vor începe la ora 7.00 şi vor dura până la ora 21.00.

Aproape 350.000 de buletine de vot pentru europarlamentare
Pentru alegerile pentru Parlamentul European, în judeţul nostru au ajuns 349.864 de buletine de vot, care sunt distribuite azi în secţiile de votare alături de celelalte materiale electorale. Totodată, au mai fost confecţionate 334 de ştampile de control, la fel ca numărul secţiilor de votare, 1.670 de ştampile cu inscripţia “votat”, precum şi 313.567 de autocolante.

De asemenea, în cursul zilei de azi, echipe mixte vor verifica secţiile de votare dacă acestea îndeplinesc cerinţele legale. Paza secţiilor de votare va fi asigurată de poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi, pompieri şi chiar reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului.

Conform celor precizate de reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente, Loredana Rusu, în listele electorale permanente pentru acest scrutin în judeţ sunt înregistraţi 317.121 de cetăţeni cu drept de vot, în uşoară scădere faţă de alegerile precedente. Pentru organizarea alegerilor europarlamentare, a fost asigurat un buget de 1,27 milioane de lei pentru indemnizaţii, 210.000 lei cheltuieli şi 10.000 de lei pentru investiţii.

Ordinea competitorilor pe buletinul de vot
Sătmărenii au posibilitatea astfel ca mâine să-şi desemneze prin vot cei 32 de deputaţi români care să ne reprezinte în Parlamentul European. Ordinea competitorilor electorali pe buletinul de vot este următoarea: PDL, PMP, UDMR, Alianţa PSD-UNPR-PC, PNL, PRM, Alianţa Naţională a Agricultorilor, PDS, Partidul Noua Republică, Partidul Verde, FC, PER, PAS, PNŢCD, P P – DD şi independenţii.

Alegeri parţiale în Colegiul 2
Pentru alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor din Colegiul Uninominal nr. 2 sunt aşteptaţi la urne 65.997 de cetăţeni cu drept de vot, potrivit listelor electorale permanente. Pentru buna desfăşurare a scrutinului au fost amenajate 64 de secţii de votare în 47 de locaţii din municipiul Satu Mare precum şi în comunele Apa, Culciu, Medieşu Aurit, Odoreu, Păuleşti, Valea Vinului, Viile Satu Mare. De asemenea, sunt necesare 320 de ştampile cu inscripţia “votat” şi 64 de ştampile de control – ştampila cu numărul secţiei, respectiv 65.220 autocolante cu menţiunea “votat”.
Pentru alegerile parţiale din Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor a fost alocat un buget total de 622.000 lei, din care pentru indemnizaţiile membrilor secţiilor de votare s-au alocat 382.000 lei, pentru bunuri şi servicii 230.000 lei, iar pentru investiţii 10.000 lei, sumă din care a fost achiziţionată tehnică de calcul. Scrutinul va începe la ora 7.00 şi va dura până la ora 21.00.

Şase competitori înscrişi în Colegiul 2
Pentru acest scrutin s-au înscris şase competitori, ordinea acestora pe buletinele de vot fiind stabilită prin tragere la sorţi. Poziţia numărul unu este ocupată de candidatul PDL, poziţia a doua de candidatul UDMR, poziţia a treia revine candidatului Alianţei electorale PSD-UNPR-PC, sprijinit de PNL, pe poziţia a patra se află candidatul PMP, poziţia a cincea revine candidatului PP-DD, iar poziţia a şasea candidatului Partidului FC.

Apel la corectitudine
Înainte de desfăşurarea celor două alegeri, preşedinţii secţiilor de votare şi locţiitorii acestora au participat la mai multe şedinţe de instruire. În cadrul acestora, prefectul Eugeniu Avram le-a solicitat preşedinţilor şi locţiitorilor să îşi însuşească cât mai bine prevederile legale şi să dea dovadă de corectitudine. “Vă solicit tuturor să fiţi corecţi şi să respectaţi în totalitate legea. Nu sunteţi numiţi politic, astfel că trebuie să fiţi imparţiali şi să respectaţi prevederile legale. Dacă apar probleme, indiferent de natura lor, să fie sesizate atât la Prefectură cât şi la Biroul Electoral Judeţean”, a mai precizat prefectul Avram.

vot

Peste 800 cadre MAI păzesc secţiile de votare
Pentru buna desfăşurare a alegerilor europarlamentare şi a celor parlamentare parţiale din Colegiul 2, ce vor avea loc duminică, la nivelul judeţului Satu Mare paza secţiilor de votare va fi asigurată de un număr total de 805 cadre ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare. Este vorba despre 345 poliţişti, 235 jandarmi, 138 cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (IISU) şi 87 poliţişti de frontieră.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *