PSD în cartierul Micro 16

Filed under: Locale |

micro16

Membrii PSD, coordonaţi de viceprimarul municipiului Satu Mare, Radu Roca, împreună cu câţiva consilieri locali, s-au întâlnit ieri după amiază cu locuitorii din zona cartierului Micro 16, ocazie cu care au ascultat doleanţele cetăţenilor. Oamenii în vârstă, bunicii, mămicile şi copiii ieşiţi în parc la relaxare au apreciat modificările aduse în cartier, au felicitat conducerea municipiului pentru faptul că s-au luat măsuri de îmbunătăţire a condiţiilor de convieţuire în Micro 16, solicitând totodată montarea de băncuţe, de coşuri de gunoi dar şi amenajarea unei treceri de pietoni în zona Parcul Liniştii. ”De la parcări aerisite şi bine conturate, asfaltarea trotuarelor, până la montarea în parcurile de joacă a mobilierului aferent cât şi finalizarea iluminatului public în parcări, Micro 16 arată bine”, a declarat viceprimarul Radu Roca.

La acţiune au mai participat inspectorul general adjunct al Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare, Claudiu Mondici, preşedintele Organizaţiei Municipale de Tineret a PSD, Ionuţ Bujor, directori ai unor instituţii din municipiu, precum şi Organizaţia Municipală a Femeilor Social Democrate Satu Mare. Printre discuţii, păreri şi opinii, membrii PSD au împărţit materiale electorale, îndemnând astfel cetăţenii să se prezinte la vot pe 25 mai.
Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *