Regal folcloric şi voie bună la Ardud

Filed under: Locale |

parada

Peste 300 de artişti au evoluat ieri la Ardud pe scena celei de a doua ediţii a Festivalului Folcloric “Cetatea Codrului”, eveniment organizat de Primăria şi Consiliul Local Ardud, având ca partener Consiliul Judeţean Satu Mare. Printre artiştii consacraţi pot fi enumeraţi Petrică Mureşan, Nicolae Sabău, Sava Negrean Brudaşcu sau Cristian Pomohaci.

Simpozion folcloric
Festivalul Folcloric “Cetatea Codrului” a debutat sâmbătă, cu simpozionul pe teme folclorice intitulat “Tradiţia – necesitate identitară şi clişeu cultural”, care s-a desfăşurat în sala de conferinţe a Primăriei Ardud. Lectorii acestui simpozion au fost cunoscuţii interpreţi de muzică populară Grigore Leşe şi Nicolae Sabău, precum şi directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare Felician Pop. În cadrul simpozionului a fost subliniată importanţa păstrării tradiţiilor populare în contextul globalizării pentru ca poporul român să-şi păstreze identitatea culturală, dar şi despre ofensiva modernismului şi modul în care acesta trebuie acceptat.

Ardudul, capitala Codrului
Manifestările de duminică au debutat, la orele amiezii, cu o frumoasă paradă a portului popular. Coloana de artişti a defilat prin centrul oraşului Ardud de la primărie până la scena amplasată la poalele cetăţii din localitate.

Activităţile culturale la scenă au debutat cu deschiderea oficială a Festivalului, eveniment la care au fost prezenţi subprefectul Altfatter Tamas, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, primarul oraşului Ardud, Ovidiu Duma, dar şi interpretul Grigore Leşe, directorul Felician Pop, directorul Casei de Cultură “Dr. Augustin Mircea” din Ardud, Mircea Câcu, alţi invitaţi.

În cuvântul de deschidere, primarul Ovidiu Duma a adresat un bun venit autorităţilor şi oaspeţilor, şi a adăugat că Festivalul de Folclor “Cetatea Codrului”, care are ca scop păstrarea tradiţiilor populare româneşti din zona Codrului, va continua să fie organizat şi în viitor. La rândul său, Adrian Ştef a afirmat că prin organizarea acestui festival oraşul Ardud a devenit capitala Ţării Codrului din judeţul Satu Mare, i-a felicitat pentru iniţiativă pe primarul Ovidiu Duma, Consiliul Local şi pe organizatori. Şi Felician Pop a felicitat organizatorii festivalului, despre care a spus că va creşte în ediţiile viitoare. Cuvinte de apreciere la adresa acestui festival şi a organizatorilor au mai spus Alfatter Tamas, Grigore Leşe, Robert Laszlo şi Mircea Câcu.

deschidere

Peste 300 de artişti pe scenă
Au urmat apoi manifestările artistice, spre deliciul sutelor de spectatori. Primii au urcat pe scenă membrii Corului bărbătesc din Finteuşu Mare, care au interpretat Imnul României şi al Europei, urmate de câteva cântece patriotice. Între orele 14.00 şi 17.00 au evoluat o serie de ansambluri folclorice sătmărene printre care cele din Ardud, Tarna Mare, Negreşti Oaş, Carei şi din Cerna (Ucraina).

Spectacolul a continuat cu recitalul susţinut de Nicolae Sabău, acesta fiind urmat de Diana Cârlig, Dumitru Dobrican şi Dănţăuşii din Groşi, precum şi de Petrică Mureşan şi Ansamblul Folcloric “Horile Sătmarului”. Regalul folcloric de la Ardud a fost încheiat de Ansamblul “Transilvania” care i-a avut ca invitaţi de onoare pe Sava Negrean Brudaşcu şi Cristian Pomohaci. În total, peste 300 de artişti au evoluat pe scena celei de a doua ediţii a Festivalului Folcloric “Cetatea Codrului”, care s-a dovedit a fi o reuşită.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *