Relansarea USL a început la Satu Mare

Filed under: Locale |

pontaconf

În cadrul conferinţei de presă susţinute ieri la Primăria Negreşti, premierul Victor Ponta a anunţat că fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, va fi susţinut la alegerile parţiale în Colegiul nr.2 pentru Camera Deputaţilor de către toate partidele care au format USL. La conferinţa de presă au mai participat vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, vicepreşedintele Mircea Govor, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, alături de fostul ministru Ovidiu Silaghi.

După ce a anunţat susţinerea candidaturii lui Ovidiu Silaghi de către toate partidele care au format USL, premierul Ponta a prezentat motivele deciziei. “Am încercat pentru judeţul Satu Mare şi pentru toată România să fim într-o alianţă cât mai mare, Uniunea Social Liberală, pentru că atunci când e vorba de a reforma o ţară şi de a schimba lucruri rele făcute în mai mulţi ani e nevoie de mai mulţi, nu poţi să faci acest lucru singur. În această formulă a Uniunii Social Liberale am reuşit aici, la Satu Mare, atât la Consiliul Judeţean cu preşedintele Ştef, cât şi la Primăria Satu Mare cu primarul Coica, după 12 ani, să avem preşedinte al Consiliului Judeţean şi primar care să nu fie de la UDMR. Asta a dovedit încă o dată că atunci când suntem uniţi suntem mai puternici şi putem să facem mai mult pentru judeţul Satu Mare, pentru municipiul Satu Mare şi, în general, pentru România. Din acest punct de vedere, pe 25 mai avem aici şi o competiţie electorală pentru un colegiu de deputat. Puteam să avem decizia de a merge separat fiecare partid, însă încă o dată am decis şi mă bucur foarte tare că vom avea un candidat comun. Domnul Ovidiu Silaghi va fi susţinut de către toate partidele care au format USL. I-am rugat pe colegii mei de la PSD să înţeleagă că acest sacrificiu pe care li-l cer, de a avea un candidat comun, de a nu fi doar un candidat de la PSD, se referă la ceva mai important decât un singur colegiu de deputat. Se referă la un mesaj pe care îl dăm întregii ţări, acela că putem fi uniţi, aşa cum am fost în USL tot timpul, şi mai ales se referă la faptul că în 2016, aici, în Satu Mare, vom fi uniţi ca să câştigăm. Altfel, prin sistemul de vot cu un singur tur, întotdeauna primarul municipiului Satu Mare şi preşedintele Consiliului Judeţean ar reveni UDMR în măsura în care celelalte partide au candidaţi separaţi. Din acest punct de vedere, ca preşedinte al PSD, împreună cu domnul Constantin şi sigur că şi cu domnul Oprea, am semnat pentru candidatura domnului Silaghi, căruia îi urez succes”, a declarat Victor Ponta.

Primul ministru Victor Ponta a declarat că, în prezent, România se îndreaptă într-o direcţie bună. “Vreau să precizez încă o dată că România în acest moment este într-o direcţie bună din punctul de vedere al dezvoltării economice, al absorbţiei fondurilor europene, a tot ceea ce ţine de îmbunătăţirea inclusiv a capacităţilor militare, am alocat sume suplimentare pentru Ministerul Apărării, desfăşurăm operaţiuni comune cu partenerii noştri strategici: SUA, Canada, ţările europene. Însă trebuie să luăm act că, din păcate, criza din Ucraina nu numai că nu se rezolvă, ci se înteţeşte, conflictul este din ce în ce mai aproape de frontierele României. Statul Român, prin toate instituţiile sale reprezentate în CSAT, preşedinte, prim-ministru, Guvern, servicii de informaţii, trebuie să avem o analiză clară, o strategie comună, în primul rând cum ne facem datoria ca frontieră a NATO şi a UE şi în al doilea rând, în mod special, cum putem să-i sprijinim pentru păstrarea independenţei, inviolabilităţii şi parcursul european pe fraţii noştri de peste Prut, cei care văd în România, şi apoi în Europa, principalul sprijin în aceste momente dificile”, a declarat Victor Ponta. Acesta a precizat că nu e cazul să fie stârnită panică sau teamă populaţiei, dând asigurări că niciun cetăţean român nu se află şi nu se va afla în pericol şi că instituţiile statului îşi vor face datoria.

În continuare, premierul Ponta a dezminţit informaţiile apărute în cotidianul “Adevărul” potrivit cărora ar fi venit la Satu Mare cu un avion militar. Primul ministru a declarat că va sprijini judeţul nostru pentru plata arieratelor acumulate înainte de 2012. “Am discutat cu preşedintele Consiliului Judeţean şi cu vicepreşedintele Govor. Sunt datorii rămase dinainte de 2012, înainte ca cei doi să preia mandatul. Împreună cu vicepremierul Dragnea, fie că e vorba de lucrări de infrastructură, fie că e vorba de spital, evident că vom sprijini cum am sprijinit şi în alte dăţi nu doar judeţul Satu Mare, pentru plata acestor arierate. Dânşii nu sunt de vină că înainte de preluarea mandatului s-au făcut cheltuieli”, a declarat Victor Ponta.

Adrian Ştef a arătat că USL a fost şi este un proiect important pentru judeţul Satu Mare, care a permis câştigarea celor mai înalte funcţii de conducere la nivelul administraţiei locale şi care aduce bunăstare locuitorilor judeţului Satu Mare. Premierul Ponta a declarat că va fi realizată reabilitarea DN 19, astfel încât Negreştiul să fie legat de Sighet şi de judeţul Maramureş. De asemenea, premierul a promis sprijin pentru centura municipiului Satu Mare şi cel de-al treilea pod peste Someş. Preşedintele PC, vicepremierul Daniel Constantin, a arătat că sâmbătă, la Craiova, a lansat un apel la colegii liberali de a sancţiona atitudinea lui Crin Antonescu din ultimul timp, de a se apropia de preşedintele Băsescu.

Szasz Lorand

One Response to Relansarea USL a început la Satu Mare

  1. Sa-l sanctioneze mai bine pe Crin Antonescu liberalii ca sa nu- taie capul cei de la Antena 3.

    Erdei Dorel
    05/05/2014 at 13:20
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *