More

    Rezultatele la euroalegeri şi reacţia la fuziunea anunţată PNL-PDL vor fi discutate joi în CExN al PSD

    1

    Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD se va reuni, joi, la Palatul Parlamentului, pentru a analiza rezultatul obţinut de filiale la alegerile pentru PE, precum şi pentru a discuta referitor la reacţia partidului la fuziunea dintre PNL şi PDL, respectiv unificarea formaţiunilor de dreapta.

    Convocarea CExN a fost anunţată, luni, de preşedintele PSD, Victor Ponta, când încă nu se anunţase intenţia PNL şi PDL de a fuziona şi a susţine un candidat unic la prezidenţiale.

    Ponta a precizat, la acel moment, că în şedinţa CExN se vor analiza rezultatele obţinute de fiecare filială în parte la alegerile pentru PE, în condiţiile în care partidul îşi stabilise atingerea unui procent de 35% la nivel naţional.

    Deşi Ponta a precizat, luni, că în CExN vor fi analizate rezultatele slabe obţinute de unele filiale, care s-au situat sub procentul partidului, el a evitat să precizeze şi dacă vor exista sancţiuni.

    Liderul PSD a menţionat că nu se impune demisia directorului de campanie, preşedintele executiv Liviu Dragnea, şi nici cea a preşedintelui organizaţiei de Ilfov, Gabriela Firea, arătând că obţinerea a 16 mandate de europarlamentar din 32 reprezintă o realizare, iar mandatul de deputat a fost pierdut în Ilfov din cauza implicării “baronului” liberal Marian Petrache.

    Ponta a lăudat chiar rezultatele obţinute de filialele PSD, arătând că singura organizaţie care a ieşit pe locul doi, după PNL, a fost cea de Călăraşi, cauza fiind, ca şi la Ilfov, implicarea “baronului” liberal Răducu Filipescu.

    Pe de altă parte, surse social-democrate au arătat pentru MEDIAFAX că în şedinţa CExN de joi este puţin probabil să existe penalizări pentru liderii de filiale – 16 la număr – care s-au situat sub scorul obţinut de partid la nivel naţional.

    “Va exista o analiză a rezultatelor la europarlamentare. Întotdeauna, după fiecare scrutin, se face această analiză, care e normală. Nu cred că vor fi sancţiuni”, a precizat un social-democrat.

    Pe de altă parte, liderii social-democraţi vor discuta, în şedinţa CExN, şi despre anunţul de fuziune făcut de PNL şi PDL, care pare a fi o mutare surprinzătoare pentru aceştia.

    “Anunţul despre fuziune e surprinzător. Despre aderarea PNL la PPE se ştia, dar fuziunea cu PDL e o surpriză”, a susţinut un social-democrat.

    În acest sens, social-democraţii vor dezbate stategia imediată şi reacţia PSD la proiectul fuziunii dintre PNL şi PDL şi unificarea formaţiunilor de dreapta, care intenţionează să susţină un candidat unic la prezidenţiale.

    Mai mult, liderii PSD vor stabili o strategie şi faţă de anunţul făcut de Crin Antonescu privind ruperea majorităţilor locale.

    “Sunt multe localităţi în care există o colaborare bună între PSD şi PNL. În noile condiţii de azi trebuie luată o decizie privind aceste majorităţi, pentru a fi conservate”, a precizat sursa citată.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE