More

    Separatiştii proruşi ignoră apelul lui Putin: Referendumul din estul Ucrainei va avea loc duminică

    3

    Referendumul din estul Ucrainei va avea loc duminică, au anunţat joi separatiştii proruşi, în pofida apelului lansat de preşedintele rus, Vladimir Putin, de a-l amâna, relatează AFP.

    Referendumul privind independenţa “va avea loc la 11 mai”, a declarat pentru AFP Denis Puşilin, liderul separatiştilor republicii autoproclamate Doneţk.

    “Referendumul va avea loc la Slaviansk la 11 mai”, a declarat şi Stella Horoşeva, purtătoarea de cuvânt a primarului autoproclamat al acestui oraş, bastion al insurgenţilor proruşi înarmaţi.

    Preşedintele rus, Vladimir Putin, le-a cerut miercuri separatiştilor ucraineni să amâne referendumul programat pentru 11 mai privind “declaraţia de independenţă” a republicii autoproclamate Doneţk.

    “Le cerem reprezentanţilor din sud-estul Ucrainei să amâne referendumul prevăzut pentru 11 mai, pentru a crea condiţiile necesare dialogului”, a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă la încheierea întrevederii sale cu preşedintele OSCE, Didier Burkhalter.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE