More

    Sfecla roşie stimulează performanţele sportive şi combate hipertensiunea

    6

    Sfecla roşie, fie că este consumată în oţet, proaspătă sau coaptă, este considerată de nutriţionişti un adevărat superaliment, care creşte performanţele sportive şi combate hipertensiunea.

    Sfecla roşie este o sursă ideală de fier şi acid folic. Aceasta mai conţine azotaţi, care se transformă în oxid de azot în organism şi reduc tensiunea arterială, dar şi betalaină, magneziu şi alţi antioxidanţi, care contribuie la prevenirea cancerului.

    Mai multe cercetări publicate anul trecut au descoperit că nivelurile ridicate de azotaţi din sucul de sfeclă au determinat “îmbunătăţiri moderate” ale performanţelor fizice, iar un studiu din 2010 a indicat faptul că sucul de sfeclă stimulează circulaţia sangvină în anumite regiuni ale creierului, potrivit dailymail.co.uk.

    Sfecla roşie a apărut pe coastele Mării Mediterane şi a fost consumată încă din Antichitate, fiind extrem de apreciată pentru proprietăţile sale medicinale şi cicatrizante. Încă din vechime a fost folosită pentru tratarea unor afecţiuni precum febră, constipaţie şi probleme ale pielii.

    De asemenea, betalaina – pigmentul roşu din sfeclă – este folosită în prezent ca un colorant alimentar, utilizat ca ingredient în pizza congelată, pastă de tomate şi îngheţată.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE