Sindicatele și patronatele sălăjene, în dialog social cu ministrul

Filed under: Actualitatea Salajeana |

În cadrul unei întâlniri programate la sediul Instituției Prefectului Județului Sălaj, Aurelia Cristea, ministrul delegat pentru Dialog Social, a dat, azi, asigurări reprezentanţilor sindicatelor şi patronatelor sălăjene că legislaţia muncii, şi în special legea dialogului social, va suferi modificări pentru a întruni consensul părţilor implicate, în condiţiile în care forma actuală a actului normativ a fost asumată de către Guvernul Boc fără consultarea prealabilă a partenerilor sociali.

„Le-am comunicat participanţilor la Comisia de Dialog Social că în acest sens a fost constituit un grup de lucru format din patronate şi sindicate, care beneficiază de asistenţă din partea Direcţiei de Dialog Social. Ne-am propus ca până la 1 septembrie, în baza armonizării punctelor de vedele ale celor doi parteneri sociali, să înaintăm Parlamentului spre dezbatere şi aprobare un proiect de act normativ”, a precizat ministrul Aurelia Cristea.

De menționat faptul că, prin intermediul Instituției Prefectului, în cadrul unei ședințe de dialog social, reprezentanții patronatelor și sindicatelor din județul Sălaj au transmis Guvernului necesitatea corelării planurilor de școlarizare pe perioada 2014 – 2017 cu nevoile de calificare de pe piața muncii din Sălaj, astfel încât mediul de afaceri să aibă de unde lua forța de muncă, iar sălăjenii să-și găsească mai ușor un loc de muncă.

O altă propunere venită din partea agenților economici și a potențialilor investitori a fost identificarea clară a oportunităților de afaceri, pe orașe și pe zone, în funcție de resursele umane și materiale de care dispune, în concordanță cu nevoile comunităților și informarea publică a acestora. De asemenea, patronatele și sindicatele din județ cer Guvernului să distribuie în mod echitabil, după anumite criterii prestabilite, bugetele de cheltuieli ale primăriilor.
Iulian Duma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *