Tânărul împuşcat în faţă, înafara oricărui pericol

Filed under: Locale |

lenghel

Medicii Spitalului Judeţean Satu Mare au reuşit să-i salveze viaţa sătmăreanului Leonard Gheorghe Stoica, în vârstă de 21 de ani, împuşcat cu un pistol în faţă şi în gât sâmbătă dimineaţă de amicul său Florin Lenghel. Acesta va fi deconectat azi de la aparatele care-i menţin funcţiile vitale şi se află în afara oricărui pericol.

Evoluţie favorabilă
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, Constantin Demian, evoluţia pacientului este favorabilă şi acesta va fi scos de pe aparatele care îi susţin funcţiile vitale. În momentul în care, sâmbătă dimineaţă, a fost găsit de ambulanţieri împuşcat şi abandonat pe marginea drumului, Leonard Stoica era conştient. În drum spre spital, starea victimei s-a agravat, medicii ducându-l direct în sala de operaţii. Starea lui era stabilă, dar medicii s-au arătat rezervaţi. Mandibula i-a fost fracturată de două dintre gloanţele trase de aproape din pistol.

În timpul internării în Spitalul Judeţean, Leonard Gheorghe Stoica a fost păzit de poliţişti. Probabil că poliţiştii au luat în calcul şi varianta unui atentat împotriva vieţii sale din partea agresorului sau ai unor eventuali complici ai acestuia. Anchetatorii aşteaptă cu nerăbdare ca starea sănătăţii victimei să permită să-i fie luat un interogatoriu amănunţit, pentru a putea reconstitui cu certitudine firul evenimentelor în urma cărora a ajuns împuşcată la spital.

Atacatorul a introdus ilegal arma în ţară
Reamintim că sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 6.00, sătmăreanul Leonard Gheorghe Stoica a fost împuşcat cu un pistol în faţă şi în gât de un amic de-al său, Florin Lenghel, recent întors din Italia. Cei doi, împreună cu un minor, Angelo Bogdan, au consumat împreună alcool în noaptea de vineri spre sâmbătă. Conflictul spontan între Stoica şi Lenghel a avut loc după ce, împreună cu Angelo Bogdan, sub ameninţarea pistolului, au furat maşina taximetristului pe care l-au chemat să-i ducă acasă. După furtul maşinii, în urma unui schimb de replici, Lenghel l-a împuşcat de mai multe ori pe amicul său Stoica, abandonându-l pe rănit pe marginea drumului. Potrivit poliţiştilor, Florin Lenghel şi-a procurat pistolul în Italia, introducându-l ilegal în ţara noastră. Rămas singur, întrucât Angelo Bogdan s-a speriat şi a fugit, Lenghel a incendiat taximetrul şi, cu ajutorul unui prieten, a părăsit rapid ţara prin Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni. Prietenul respectiv a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, iar pe numele lui Lenghel a fost emis un mandat european de arestare.

Szasz Lorand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *