Ultimul meci al sezonului

Filed under: Sport |

La acest sfârşit de săptămână se dispută ultima etapă din acest sezon al Diviziei A la handbal. CSM Satu Mare s-a deplasat de ieri la Craiova, unde va întâlni, azi, de la ora 11.00, CSU din localitate. Partida va fi arbitrată de cuplul mehedinţean Cruceru / Rădulescu. Gazdele ocupă locul şapte în serie, pe când gruparea pregătită de Nicolae Istrate se află pe locul patru. Nu au făcut deplasarea Clipea, accidentat şi portarul Erdos. Handbaliştii doresc să încheie acest sezon cu o victorie pentru a mai şterge din prestaţiile slabe din unele meciuri. Nu va fi uşor pentru că doljenii vor avea de partea lor suporterii. “Vrem să obţinem o victorie la Craiova. Cu siguranţă nu ne aşteaptă un meci uşor, dar ne dorim să încheiem sezonul cu o victorie“, a spus antrenorul Nicolae Istrate.

Iată programul etapei 22:
CSU Craiova – CSM Satu Mare
CSM Oradea – HC Sibiu
HCM Făgăraş – Academia Baia Mare
Naţional Sighişoara – Voinţa Sebeş 28-31
CSU Cluj – HC Piteşti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *