Un “Marţian“ denigrează Olimpia!

Filed under: Sport |

1

După ce a reuşit să retrogradeze UTA în Liga a 3-a şi a creat un scandal continuu în jurul echipei în acest sezon, patronul arădenilor Adrian Marţian caută să iasă basma curată şi caută să arunce cu noroi în foştii lui jucători.

Iar în scandal, fără voia ei a ajuns şi Olimpia, patronul Marţian aruncând pe piaţă declaraţii caudate cu referire la un posibil aranjament care ar fi urmat să se petreacă la meciul arădenilor de la Satu Mare.
”Aranjaseră să cîştige UTA!” ,declaraţia îi aparţine conform live arad.ro, patronului Aradului, Adrian Marţian, care a trimis pe teren juniorii la Satu Mare pentru a bloca semnalele oculte că jucătorii din echipa mare ar fi pus la cale un meci aranjat. Fotbaliştii îl acuză că-i denigrează fără motiv: ”Îşi bate joc de noi!”.
FRF investighează partida Olimpia Satu Mare – UTA (4-0, 7 mai 2014) din play-out-ul ligii secunde, suspectă pe zona de pariuri! Plîngerea ar fi venit de la patronul Adrian Marţian, care a anunţat că mulţi dintre jucătorii de bază ai echipei plănuiau să trucheze meciul din etapa a 15-a! Şi de aceea a hotărît atunci să folosească juniorii!
La Arad, între finanţator şi fotbalişti există un conflict deschis: jucătorii acuză întîrzieri masive la plata contractelor, iar conducerea suspectează de mai multă vreme o parte dintre oamenii din lot că participă la manevre oculte.
“Renunţau la două salarii ca să joace!” “N-am fost de acord să-i las să evolueze, fiindcă în zilele premergătoare partidei am avut o grămadă de semnale că se întîmplă lucruri ciudate. Îmi tot sunau telefoanele, apeluri de la anonimi care mă presau să permit celor din prima echipă să fie pe teren la Satu Mare. Se punea la cale o victorie a Aradului, pentru care erau cote bune la pariuri. Cum să explic faptul că doi jucători m-au implorat să intre, spunînd că sînt gata să renunţe şi la două salarii dacă evoluează la Satu Mare?! Asta ştiu, asta spun, că nu-s eu organ de anchetă să fac cercetări, dar am senzaţia că pe nimeni nu interesează să se facă lumină” e declaraţia lui Marţian.

“Bag mîna în foc pentru colegi”
Jucătorul arădenilor, George Neagu vine însă cu altă versiune: “Marţian îşi bate joc de noi de atîtea luni şi lansează acuze fără sens! N-a existat nici o discuţie pentru pariuri, îi cunosc bine pe colegi, bag mîna în foc pentru ei! Dar voiam să fim pe teren pentru familiile noastre, ca să prindem şi noi din vară alte contracte, că oricum UTA intră în faliment!”.
Iar banii pentru Satu Mare punctează că i-a primit de la patronul de la uzinele Astra Arad, Valer Blidar: “E cel mai bogat om din oraş şi am găsit înţelegere la dînsul în multe ocazii”. Cazul e în lucru la FRF, unde Marţian a fost deja audiat. Urmează administratorul special de la UTA, Dorin Micşa, antrenorul Stelian Gherman şi o parte dintre jucători.
“Dosarul e în derulare, vom vedea dacă avem suficiente date pentru a le trimite mai departe către organele de anchetă”, conchide Ioan Hurdubaie, şeful Integrităţii de la FRF.

Olimpia reacţionează
Conform așteptărilor și sătmărenii au reacționat și la elucubrațiile lui Adrian Marțian despre blatul înăbușit chiar de el, dintre Olimpia și UTA. Unul dintre cei mai buni fotbaliști ai „galben-albaștrilor” îl pune și el la punct  pe pseudo-patronul arădenilor. „Îl informez pe acel domn că jucătorii de la Satu Mare au prime la victorie meci de meci, luptăm câte 90 de minute pentru ele, alte obiective și scopuri nu avem. Nu știu de unde până unde, domnul Marțian implică numele Olimpiei în jocuri de culise, în blaturi, cum spune chiar el. O să-l sesisez pe președintele nostru despre vorbele aruncate de conducătorul echipei UTA, vom vedea dacă dânsul va face și alte demersuri la Tribunal sau Federație”, spune Vlad Bujor.
Mergând mai departe, talentatul atacant îl trimite la „lada de gunoi” a sportului rege pe dejeanul „alb-roșiilor”. „De obicei, hoțul strigă hoțul. Oare anticipează un scor, cei care fac rost de bani și vin să joace contra noastră pentru a încerca să mai salveze ce se poate salva, sau el care trimite juniorii la Satu Mare în ziua meciului? Domnul Marțian vorbește pe lângă subiect. Oameni ca el, Adrian Mititelu sau Vasile Șiman nu au ce căuta în fotbal. Pe lângă faptul că nu au bani, nici nu se dau în lături pentru a-i lăsa pe cei care pot face cu adevărat ceva pentru echipele de tradiție ce au ajuns pe mâna lor. Sunt sigur că la Arad s-ar fi găsit cineva, plus autoritățile locale, să aibă grijă de UTA”, mai crede Bujor.
Preşedintele Comitetului Director de la Olimpia nu s-a arătat foarte surprins de declaraţiile patronului de la UTA. “Ce să facă şi el, caută să arunce vina în aaltă parte deşi e evident că el a adus UTA în colaps. Noi i-am bătut pe teren pe unde i-am prins sezonul acesta, am demonstrat pe teren că suntem ce-a mai bună echipă din play out şi cu puţină şansă cred că puteam fi în primele şase. E un scandal artificial şi ar face bine să nu mai arunce cu noroi degeaba în noi!” a spus Ionică Câmpan
9,50 a fost cota pentru un eventual succes al celor de la UTA la Satu Mare. Cota iniţială a fost de 3,75, apoi s-a mizat masiv pe victoria Olimpiei, după ce pariorii au aflat că oaspeţii vin cu juniorii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *