Un tezaur care obligă

Filed under: Editorial |

Cu toate că trecerea timpului afectează şi memoria, dar şi obiceiurile unui popor, ca şi în alte cazuri, poporul român a păstrat de-a lungul vremii o serie de obiceiuri şi tradiţii care, chiar dacă sunt considerate păgâne, astăzi mai sunt întrebuinţate în viaţa de zi cu zi, dar sub o altă formă. Începând cu simboluri şi practici specifice celor trei momente importante ale vieţii (naşterea, nunta şi înmormântarea) şi ajungând la credinţă, spiritualitate şi îndeletniciri, strămoşii noştri au transmis mai departe o serie de îndeletniciri care, în ciuda eforturilor susţinute de a fi considerate ca împrumutate din cultura altor popoare, au, se pare, rădăcini adânc înfipte în acest pământ.

Una dintre aceste tradiţii este Sâmbra Oilor, o renumită manifestare folclorică, ce îşi are rădăcinile în trecutul considerat păgân al poporului român, încă de pe vremea dacilor. Cu această ocazie sate întregi pornesc spre Dealul Huta unde, de veacuri, în fiecare primăvară se adună oşenii pentru a sărbători Sâmbra Oilor, un străvechi obicei al ciobanilor, ce marchează plecarea turmelor către munte.

În această zi se poartă cele mai frumoase şi mai scumpe costume populare, asemănătoare cu îmbrăcămintea dacilor de pe Columna lui Traian, iar pe umeri se iau cei mai frumoşi desagi. După numeroase activităţi practice, precum închiderea ţarinilor, construirea sau repararea stânelor, înţărcatul mieilor, tunsul oilor şi berbecilor, dar şi juridice, respectiv asocierea proprietarilor de oi pentru formarea stânei, însemnarea oilor, angajarea ciobanilor, plata păşunatului, la Sâmbra Oilor se măsura şi se cresta pe răbojul de lemn laptele de la oile fiecărui sâmbraş după care se calcula cantitatea de brânză cuvenită la spargerea stânei.

Pentru a obţine o cantitate de lapte cât mai mare la ”măsurişul” oilor, proprietarii îşi păşunau şi păzeau ei oile în noaptea premergătoare sâmbrei. Din primul lapte al stânei se prepara un caş care se împărţea între proprietarii oilor. Activităţile practice şi juridice erau însoţite de numeroase acte rituale menite să apere stâna şi ciobanii de forţele malefice pe timpul verii: purificarea oilor şi stăpânilor de oi prin stropirea lor cu apă sfinţită, scăldatul ritual în apa curată a râurilor sau spălatul cu roua plantelor, prepararea unor alimente rituale, sacrificarea mielului, pronunţarea formulelor magice etc. Sâmbra Oilor se încheie cu o frumoasă petrecere câmpenească unde se mănâncă alimente specifice: balmoş, mămăligă fiartă în lapte şi cu adaos de unt, mielul fript haiducește, caşul de la prima mulsoare, se cântă şi se joacă după melodii păstoreşti.

Aşadar, probabil că nimic altceva nu poate defini mai bine spiritul unui popor decât străvechile sale tradiţii şi obiceiuri. Călătorul vestic va fi surprins să descopere în România un loc plin de legende, mituri şi tradiţii păstrate de-a lungul secolelor. Iar noi avem obligaţia de a duce mai departe aceste tradiţii, care ne conferă identitatea noastră milenară. “Cine uită, nu merită!”, este apelul lui Nicolae Iorga! Deci, să nu uităm nimic, pentru a demonstra că merităm această moştenire excepţională care este Sâmbra Oilor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *