USL s-a relansat la Satu Mare

Filed under: Locale,Top News |

usl

Este oficial! Uniunea Social Liberală a fost relansată la Satu Mare, după ce Ovidiu Silaghi – fostul preşedinte al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PNL – s-a înscris în Organizaţia Municipală Satu Mare a PSD şi şi-a depus ieri candidatura la Biroul Electoral Judeţean din partea Alianţei PSD – PC – UNPR în Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor. De altfel, Ovidiu Silaghi a precizat că: “Nici nu se putea juridic candida altfel!”. Fapt recunoscut şi de către preşedintele Organizaţiei Municipale Satu Mare a PSD, Dorel Coica, care a precizat că: “Vă pot anunţa oficial că domnul Ovidiu Silaghi este membru al Organizaţiei Municipale, în Organizaţia nr. 11, deci este membru PSD. În calitate de preşedinte am semnat şi am fost de acord cu intrarea domnului Ovidiu Silaghi în rândul membrilor PSD de la municipiul Satu Mare”. Mai mult decât atât, PNL, prin vocea preşedintelui Organizaţiei Municipale Satu Mare a PNL, Adrian Ştef, a declarat răspicat că liberalii nu vor lansa un alt candidat. “Noi am spus că susţinem USL, aceasta este formula în care se poate merge mai departe juridic. Susţinem această candidatură şi astfel, repet, arătăm sătmărenilor că USL există la Satu Mare”, a precizat Adrian Ştef. Concluzia finală a fost trasă de către preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, Mircea Govor, care a precizat că se va merge pe varianta USL şi la alegerile din 2016.

Mulţumiri conducerii PSD
Proaspătul membru al Organizaţiei Municipale Satu Mare a PSD, Ovidiu Silaghi, a ţinut să aducă mulţumiri conducerii Partidului Social Democrat, atât de la nivel naţional cât şi local, pentru sprijinul acordat în vederea candidaturii sale pe lista alianţei electorale PSD – UNPR – PC. “Nu pot decât să îi mulţumesc premierului Victor Ponta, domnului preşedinte al PSD, Mircea Govor, şi domnului primar Coica, care este şi preşedintele Organizaţiei Municipale, pentru mâna prietenească pe care mi-au întins-o şi să îi asigur de o bună colaborare în cadrul în ceea ce am creat noi, Uniunea Social Liberală, care la Satu Mare a funcţionat, funcţionează, dă rezultate şi este singura soluţie de a câştiga Colegiul 2”, a declarat Ovidiu Silaghi. În ceea ce priveşte relaţia cu preşedintele naţional al Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, fostul ministru al Transporturilor a precizat sec: “Din nefericire, nu! Câteodată domnul Antonescu are obiceiul să îşi închidă telefonul.”

USL şi pe viitor
Preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, Mircea Govor, a fost mult mai tranşant, precizând că se va merge pe varianta USL şi la alegerile din 2016. “Mă bucur că astăzi, în sfârşit, terminăm cu acest episod şi avem un candidat foarte puternic care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Toată lumea îl ştie pe domnul Ovidiu Silaghi. Este europarlamentar la această oră şi va fi viitorul deputat în Colegiul 2. Sunt ferm convins de acest lucru, iar Uniunea Social Liberală la nivelul judeţului Satu Mare a câştigat cam tot ce se putea câştiga şi noi vrem să mergem mai departe. De altfel, este un mesaj şi pentru 2016, ca să înţeleagă şi lumea. Să ştie că noi la Satu Mare nu trădăm USL şi rămânem împreună până în 2020. Astăzi este o relansare a USL la Satu Mare şi sper ca pe 25 mai seara să avem dreptate şi să sărbătorim”, a arătat Mircea Govor.

Relaţii bune cu PNL
Preşedintele Organizaţiei Municipale Satu Mare a PSD, Dorel Coica, a precizat că au fost epuizate toate neînţelegerile cu partenerii liberali. “După cum vedeţi suntem împreună. A fost o perioadă când politic poate au fost nişte disensiuni, dar toate au fost închise. Am încredere foarte mare în Ovidiu Silaghi, pentru că îl cunosc foarte bine. În calitatea lui de fost ministru al Transporturilor a ajutat judeţul Satu Mare şi să nu uităm că de numele lui se leagă acel proiect de linie de centură, pentru că dacă nu îl promova la nivel de Guvern poate că nici astăzi nu era aproape de a fi pus în practică. Va avea tot sprijinul Organizaţiei Municipale, fără nicio rezervă, împreună cu colega mea Marcela Papici, cu colegul meu Radu Roca, îi vom face un program pe municipiul Satu Mare fiindcă să nu uităm că pe municipiu a avut un scor foarte bun în 2012. Sper ca acest procent pe care l-a realizat atunci să fie depăşit. Ne angrenăm în luptă şi sunt convins că pe data de 25 mai seara vom şti că Ovidiu Silaghi este deputat”, a arătat Dorel Coica.

PNL susţine candidatul PSD
Preşedintele Organizaţiei Municipale Satu Mare a PNL, Adrian Ştef, a precizat că formaţiunea pe care o reprezintă nu va mai desemna un candidat propriu pentru Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor, susţinându-l pe cel al Alianţei PSD – UNPR – PC, refăcându-se astfel USL. “Uniunea Social Liberală există, a existat în Satu Mare, funcţionează foarte bine. Noi am demonstrat că împreună, PNL – PSD – UNPR – PC, putem să câştigăm cele mai importante funcţii din administraţia locală şi astfel am putut să îi aducem şi pe români pentru a putea accede la aceste funcţii, înlăturând 12 ani în care UDMR a condus acest judeţ şi acest municipiu. Noi am văzut acest lucru, se poate, şi împreună suntem puternic. Împreună, PSD – PNL – PC – UNPR – am promis foarte multe lucruri sătmărenilor, nu putem să îi dezamăgim. Tocmai de aceea, USL există, USL trebuie să existe pentru că sătmărenii şi-au pus speranţe în acest proiect, tocmai de aceea trebuie să îl continuăm”, a arătat Adrian Ştef.

Ciprian Bâtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *