Votul anonim al lui Castorică

Filed under: Locale |

Castorică cel cu dotarea anemică a votat ca un ratat. Nimeni nu l-a mai întrebat pe dinţosul retardat pentru ce a votat. Nimeni n-a mai fost curios de Castorul flocos. Lumea n-a mai aflat ce opţiuni electorale a avut Castorul retardat. Nici măcar nu se ştie dacă a votat acest individ care s-a făcut peste tot de rahat. Cam asta a păţit Castorul ramolit. A stat ca un tâmpit în apartamentul golit şi şi-a amintit cât de bine era pe vremea când judeţul îl teroriza. Zeci de jurnalişti se ţineau de el, înregistrându-i şi fotografiindu-i fiecare gest tembel. Cu asemenea alai intra în secţia de votare ca un buhai. După ce vota cum îl ducea mintea ischemică, incisivul Castorică cel afon se dorea la microfon. Dădea interviuri chinuite, cuvintele abia reuşind să iasă din spatele danturii prea mari crescute. Ziariştii se trăgeau cu scârbă de ploaia abundentă de salivă. Noroc că în acest an, Castorul miciman a rămas în anonimat, cum îi stă bine unui asemenea ratat. Pe nimeni n-a mai scuipat, dar mai ales pe nimeni nu a mai plictisit rozătorul beţivan şi ramolit. Blestematul pare să se fi obişnuit cu anonimatul. A decăzut în ultimul hal, încât arată mai rău ca un hamal, şi acela prost şi ordinar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *