Casa Albă anunţă întâlnirea lui Obama cu liderii ţărilor central şi est-europene, inclusiv România

Filed under: Externe |

3

Preşedintele american Barack Obama, care se va afla marţi şi miercuri în Polonia, se va întâlni cu liderii ţărilor aliate din Europa Centrală şi de Est, între care şi România, a anunţat vineri consilierul adjunct pentru Securitate Naţională, Ben Rhodes, potrivit site-ului Casei Albe.

Săptămâna viitoare, preşedintele american va efectua un turneu european în trei ţări: Polonia, Belgia şi Franţa.

Deplasarea lui Barack Obama în Polonia va fi efectuată în scopul de a reasigura ţările din Europa de Est în privinţa angajamentului Statelor Unite pentru apărarea securităţii lor, după ce Rusia a preluat controlul asupra peninsulei ucrainene Crimeea.

Statele Unite şi Polonia vor găzdui, marţi după-amiază, o întâlnire cu aliaţii lor apropiaţi din Europa Centrală şi de Est. La întâlnire vor participa, în afară de Statele Unite şi Polonia, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, România şi Slovacia.

După acest eveniment, preşedintele american va participa la o cină festivă, la Palatul Regal, alături de ceilalţi lideri invitaţi la eveniment.

Miercuri, Obama va avea o întrevederea cu preşedintele ales al Ucrainei, Petro Poroşenko, după care va merge la Castelul Regal, unde va susţine un discurs.

După Varşovia, Obama se va deplasa în Belgia, unde va participa la summitul G7, la Bruxelles. Summitul G7 are loc după excluderea Rusiei din G8 şi anularea reuniunii de la Soci, măsuri luate în urma intervenţiei Moscovei în Ucraina.

Liderul american va merge ulterior la Paris, joi, unde se va întâlni cu preşedintele François Hollande, chiar în aceeaşi zi în care şeful de stat francez îl va primi pe omologul său rus, Vladimir Putin.

Casa Albă nu intenţionează să programeze o întâlnire între Obama şi Putin în cursul vizitei preşedintelui american la Paris, a insistat Rhodes.

În schimb, Obama nu se va opune unei întâlniri între Hollande şi Putin, a dat asigurări, vineri, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *