16 July 2019
Festivalul Berii Artizanale

Drumeţi prin “Ţara lui Brâncuşi” (II)

Filed under: GNV prin Romania |

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ne aflăm la Târgu Jiu în compania domnului Sorin Buliga, unul dintre cei mai prolifici cercetători din lume în domeniul studiului vieţii marelui sculptor Constantin Brâncuşi, şi am început în episodul trecut o incursiune în opera şi viaţa marelui sculptor gorjean care a lăsat omenirii valori şi capodopere inestimabile.

Să facem cunoştinţă cu domnul Constantin Brâncuşi
„Nimic din copilăria lui Brâncuşi şi până la împlinirea vârstei de 18 ani nu ar fi indicat că acesta va ajunge un mare artist şi ar fi fost aproape imposibil de imaginat că el urma să devină creatorul unui nou curent în artă: sculptura modernă…” – începe să ne povestească Sorin Buliga. „Impulsiunile acestuia de a părăsi locul natal şi de a pleca în lume pot fi explicate doar în parte prin cauze ancestrale (tendinţa gorjenilor spre un „mai bine”) sau pur materialiste (dorinţa explicită de îmbogăţire, mai exact mirajul „procopselii” transmis de fratele său comerciant, Chijnea)… A existat mereu şi o componentă ce ţine de inefabil: „destinul personal”, un dat pe care Brâncuşi îl percepea ca fiind „menirea” lui de a influenţa arta lumii. Spunea: „Ceea ce fac, mi-a fost dat să fac. Am venit pe lume cu o menire”. „ Din ceea ce-mi spui, Brâncuşi se prezintă ca fiind o persoană religioasă?”. „În gândirea sa religioasă, cu accente mistice, o astfel de menire el o percepea ca având o sursă divină, fapt ce reiese din chiar spusele sale: „Când lucrez, se pare că un Absolut se exprimă prin mine, eu ca persoană nu mai contez, individul nu are importanţă”. Acest Absolut lăuntric, care atunci când se exprimă îl anulează pe el ca individ (ca „personalitate”) este sau exprimă o „necesitate” de natură divină, care trebuie „salvată” tocmai prin ceea ce chiar ea îl împinge să facă, dincolo de dorinţele sale: „Ceea ce fac, nu este la bunul meu plac, ci muzele mă împing să-mi salvez necesitatea divină”.

Câteva date generale despre Ansamblul brâncuşian
„Ce-ar fi să începi să ne prezinţi Ansamblul lui Brâncuşi; de unde a început să se construiască „misterul din Târgu Jiu?”. „ Ansamblul nostru monumental din Târgu Jiu cuprinde monumentele realizate de sculptorul Constantin Brâncuşi în perioada 1937-1938. Ansamblul a fost menit să preamărească „memoria eroilor gorjeni care s-au jertfit în războiul de întregire” (citat din documente de donaţie). Capodopera lui Brâncuşi constituie o ultimă realizare dintr-un şir de intenţii comemorative destinate eroilor gorjeni în oraşul Târgu Jiu, prin: 1) amplasarea pe podul de peste Jiu a unei plăci comemorative; 2) realizarea unui monument eroinei Ecaterina Teodoroiu, aşezat în centrul oraşului; 3) ridicarea unei biserici „întru pomenirea eroilor”, pe locul uneia mai vechi, cu hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (între anii 1927 şi 1937) şi 4) un proiect nefinalizat de monument amplasat în faţa regimentului de artilerie. „El a pornit proiectarea şi realizarea monumentelor din proprie iniţiativă sau i s-a sugerat să realizeze o astfel de operă?”. „Brâncuşi a fost invitat la Târgu Jiu pentru ca să ridice un monument eroilor gorjeni, de către Comitetul Ligii Naţionale a Femeilor Gorjene (a cărei preşedintă era Aretia Tătărescu), la sugestia sculptoriţei Miliţa Petraşcu. Ion Pogorilovschi un mare gorjean al timpurilor consideră că „Brâncuşi a nădăjduit tot timpul după război – în 1930 încă mai nădăjduia – să poată realiza monumentul pentru eroii de sub pământul Gorjului” la Peştişani, lângă satul său natal, Hobiţa (8, p.194).

brancusi01

Precizări necesare
Aceasta ar explica de fapt acceptarea realizării operei comemorative la Târgu Jiu, ca după o lungă aşteptare, în sprijinul acestei idei stând de altfel şi textul unei scrisori trimise de Brâncuşi Miliţei Petraşcu, la 11 februarie 1935, în care declara: „Nu vă pot spune cât de fericit aş fi să pot face ceva la noi în ţară” . În ceea ce priveşte concepţia originară a lui Brâncuşi asupra operei sale de la Târgu Jiu, trebuie spus că există inadvertenţe serioase nu numai între exegeţii capodoperei brâncuşiene, dar şi între diverşii memorialişti care au discutat în acest sens cu artistul român, în perioada respectivă. Astfel, inginerul Ştefan Georgescu-Gorjan îşi amintea că la 7 ianuarie 1935, Brâncuşi i-a povestit că Aretia Tătărescu „îl vizitase la Paris, nu demult (deci în a doua jumătate a anului 1934) şi-l invitase să ridice la Târgu Jiu o serie de monumente”. Inginerului nu i-a vorbit însă atunci Brâncuşi decât despre Coloană. Din relatările Aretiei Tătărescu, Brâncuşi vine în România în iunie 1937, cu intenţia de a realiza o singură lucrare. Astfel, într-o şedinţă a Comitetului Ligii în satul Poiana, el a prezentat o fotografie şi a spus: „Am hotărât la Paris ca monumentul să fie o coloană fără sfârşit. Iat-o!”. Aceeaşi memorialistă menţionează că tot în iunie-iulie 1937, Brâncuşi a hotărât şi realizarea unui Portal de piatră şi a unei străzi drepte, proiectul definitiv al Coloanei nesfârşite nefiind gata, el hotărându –se să execute un monument – un Portal de piatră. Tot atunci el decide ca acest portal să fie legat de coloană printr-o stradă ideal dreaptă care să poarte numele de «Calea Sufletelor Eroilor»”.

brancusi02

Brâncuşi nu lucra ca să se laude sau ca să uluiască pe careva
„Ce fel de om era Brâncuşi; într-o lume de transformări continue şi-n căutare de identităţi?” „Această „necesitate brâncuşiană” de a crea este în acelaşi timp inerentă tuturor oamenilor şi ei o caută instinctiv, chiar dacă nu realizează acest lucru şi se îndepărtează de ea. Brâncuşi nu lucrează ca să se laude sau ca să uluiască pe careva. El lucrează dintr-o necesitate proprie lui şi inerentă tuturor şi doar o prejudecată produsă de o neînţelegere îi îndepărtează pe cei mai mulţi tocmai de ceea ce caută ei. Însuşi Maestrul mărturiseşte: „Căci n-o să găsiţi un om mai cinstit, mai devotat şi mai împătimit de acele lucruri inexplicabile şi minunate pe care toate religiile au încercat să ni le dea şi care sunt în afara oricărei bucurii sau tristeţi factice”. Reiese de aici legătura între „necesitatea divină” (ce este sau care provine dintr-un Absolut inerent tuturor oamenilor) şi „lucrurile inexplicabile şi minunate” pe care „toate religiile” vor să îl dea, care sunt cu mult mai mult decât simple bucurii artificiale. Acest Absolut interior, Brâncuşi îl numea explicit „Dumnezeu”: „Eu îl numesc pe Dumnezeu esenţa germenului nostru”. Dar El nu este numai înăuntru, „Dumnezeu este peste tot. Dumnezeu este când uiţi de tine şi când eşti umil şi când te dăruieşti, Dumnezeu este în opera ta. Ea este magică”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *