More

    Examen de centură la CS Samuraiul

    karate

    Zilele trecute, în sala de sport a Şcolii Lucian Blaga, peste 80 de karateka de la CS Samuraiul au participat la examenul de centură. Cei mai mulţi dintre sportivi, de la mic la mare, au trecut cu bine şi au promovat, schimbând culoarea centurii. Nu au lipsit emoţiile, mai ales că pe lângă testarea tehnică a avut loc şi una teoretică.

    La final, antrenorul Robert Magos 6 DAN a declarat că “avem copii deosebiţi şi putem spune că viitorul karate-ului sătmărean este în mâini bune“. Examinarea a fost efectuată de antrenorii Robert Magos şi Ivan Filer.

    Dintre toţi participanţii, următorii karateka au promovat cu felicitări deosebite:
    – centura galbenă: Kira Ayan, Kovacs Mate, Kiss Aron, Oloşuteanu Andrei, Nimigean Carina (foto)
    – centura portocalie: Heil Dominik, Dragoş Vlad
    – centura verde: Ardelean Darius, Magos Robert Patrick, Kovari David
    – centura albastră: Marton Robert
    -centura maro: Circiu Patrick

    Totodată s-a făcut o demonstraţie de kata, echipa fiind formată din Pop Laura, Kovacs Otto, Burya Patrick, Lemak Hanna şi Bozântan Raul.

    Vă reamintim că şi karate-ul sătmărean are gala lui la sfârşit de săptămână. În acest sens Asociaţia Judeţeană de Karate organizează vineri de la ora 18.00 Gala Campionilor, aflată la prima ediţie. În urma unui punctaj riguros va fi desemnat cel mai bun karateka din judeţul nostru, la mai multe categorii de vârstă, copii, cadeţi şi juniori. Locul de desfăşurare al evenimentului este Restaurant-Hotel Perla.
    Dani C.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE