22 March 2019
Festivalul Berii Artizanale

Avem şi noi “bulgarii” noştri!

Filed under: Bursa zvonurilor |

bursa

De când cu taxa de primă înmatriculare de la noi, drumurile patriei sunt tot mai circulate de maşini cu numere străine. E deja o modă să vedem în trafic maşini de Marea Britanie cu volan pe dreapta ori bulgăreşti cu volan pe… stânga, dar cu mari semne de întrebare când vine vorba de asigurare! Cum era şi firesc nici Sătmarul nu a scăpat de noul trend şi de la o vreme pe lângă englezi cu numere galbene au început să apară şi bulgarii de ocazie… Că ei nu plătesc niciun şfanţ statului român (impozite şi taxe) n-ar fi nicio problemă că, deh, trebuie să trăiască şi vecinii de la sud, da ce te faci dacă dă vreunul peste tine şi n-are asigurarea OK… Eşti bun de plată şi dacă ai noroc scapi ieftin pe la service! Doar că mai nou, culmea nesimţirii, am trăit s-o vedem şi pe asta pe drumurile judeţului, “bulgarii” de pe la noi, plătiţi de la bugetul României işi plimbă maşinile prin urbe. Un soi de te iubesc nevastă, dar dau banii la amantă. Tupeu, frate! Stăm şi ne întrebăm dacă aşa ceva ar fi posibil prin alte zări vestice ale Uniunii Europene. Ori dacă noi cei cu numere de România, care stăm la coadă să ne plătim impozitele prin Sătmar, nu suntem chiar luaţi de fraieri! Vorba lui Stoicikov: Mămăliciki, go home!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *