În societatea noastră (şi probabil nu doar a noastră) există un tip de specimene pe care eu le-aş caracteriza drept „pasivii agresivi”. Aceştia sunt foarte pasivi în ceea ce ţine de fapte (adică practic nu fac nimic niciodată) şi foarte agresivi în ceea ce ţine de vorbe.
Sunt critici de meserie şi oratori de prestaţie, critică la dreapta şi la stânga, şi ştiu foarte bine (dacă nu cel mai bine) cum trebuie organizate lucrurile ca totul să meargă perfect. Pasivii agresivi se întâlnesc în toate domeniile de activitate, ei pot fi taximetrişti şi politicieni, frizeri şi bloggeri, pensionari şi studenţi. Le place foarte mult să se dea cu părerea şi să nu facă nimic ca să schimbe măcar o mică parte din ceea ce nu le convine.
Eu sunt profund împotriva acestui curent de opinie, pe care l-aş caracteriza drept fatalist. Pentru că omul care nu încearcă din nou şi nou nu va reuşi niciodată. Pentru că trebuie să pierzi de o mie de ori ca să ajungi, într-un final, să câştigi, aşa spune o regulă din sport care este esenţială şi pentru restul domeniilor. Aşa suntem noi probabil, greşim la infinit până nu devenim mai buni. Pasivii agresivi se tem de acţiune ca să nu dea greş, aşa că preferă critica de la adăpostul distanţei de concret.
Noi, restul, vom suporta consecinţele greşelilor noastre şi vom lupta cu ele. Iar voi, stimabili critici de pe forumuri şi alte “tranşee” călduţe criticaţi mascat! Nu aveţi nici măcar dreptul la replică. Noi vom prefera să acţionăm greşit din nou, decât să nu acţionăm deloc. Personal, vă rog să continuaţi hibernarea, în speranţa că peste ceva timp va apărea salvarea de undeva de sub pernă sau de după televizor.
Ciprian Bâtea