More

    Veşti proaste pentru poliţiştii avansaţi în grad prin ordin de ministru

    pol1

    Poliţiştii vor fi avansaţi profesional după o nouă lege care a fost publicată la începutul săptămânii în Monitorul Oficial, asta după ce în octombrie judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit ca fiind neconstituţionale avansările în grad ale poliţiştilor prin ordin de ministru, aşa cum prevede Statutul Poliţistului din 2011. Iniţiatorul propunerii care până la urmă a fost legiferată este chiar un poliţist sătmărean, Cosmin Andreica, preşedintele Organizaţiei Satu Mare a Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie.

    Decizie irevocabilă
    Liderul de sindicat al poliţiştilor sătmăreni afirmă că a susţinut încă din octombrie că avansările în grad din ultimii patru ani s-au făcut ilegal şi a făcut mai multe demersuri prin care să dovedească faptul că avansările în grad trebuie să fie realizate după o lege organică. “Este cursul firesc care e urmat de prevederile în vigoare referitoare la excepţia de neconstituţionalitate şi ea îşi va produce efectele în privinţa evaluărilor de pe anul 2015, celor care erau în curs de soluţionare, iar pe viitor, Parlamentul are termen 45 de zile să pună în acord prevederile legale neconstituţionale cu prevederile Constituţiei României”, explică poliţistul sătmărean.

    După mai multe demersuri, Curtea Constituţionala a României i-a dat dreptate poliţistului şi a subliniat că avansările în grad prin ordin de ministru, aşa cum prevede Statutul Poliţistului, sunt neconstituţionale. Decizia Curţii este irevocabilă şi definitivă şi a fost publicată marţi în Monitorul Oficial şi are consecinţe imediate privind chiar şi avansările care urmau să se facă acum la sfârşit de an.

    Poliţiştii vor şti criteriile de avansare
    An de an, cu prilejul sărbătoririi zilei de 25 Martie, Ziua Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei Române aloca un număr de locuri pentru poliţiştii care pot fi avansaţi înainte de termen pentru fapte de eroism sau pentru activitatea deosebită pe care au desfăşurat-o. Anul acesta, după publicarea noii legi în Monitorul Oficial, Cosmin Andreica susţine că marea majoritate a colegilor lui şi-au luat o piatră de pe inimă.

    Tânărul poliţist este de părere că astfel se face dreptate colegilor care acum vor şti pe ce criterii pot fi avansaţi profesional. “Marea majoritate a colegilor mei s-au bucurat pentru că metodologia era arbitrară şi subiectivă. La începutul anului poliţistul nu ştia ce rezultate trebuie să obţină ca să fie evaluat cu calificative frumoase şi atunci sperăm că prin anularea acestor prevederi se va stabili un cadru legal şi transparent prin care să fie evaluaţi poliţiştii”, spune Andreica.

    Cei care au fost avansaţi în decursul anului 2015 se pot aştepta ca aceste avansări să fie contestate în instanţă, caz în care se aplică noua lege. “Acesta este un subiect mai delicat pentru că teoretic atâta vreme cât procesul juridic de acordare a gradelor a fost finalizat, poate fi revocat numai dacă există nişte plângeri sau sesizări în sensul acesta. Depinde de la situaţie la situaţie”, a explicat preşedintele Biroului Teritorial SNAP Satu Mare.

    Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, Florentin Vlad, nu a dorit să comenteze decizia judecătorilor, însă nici Inspectoratul General al Poliţiei, Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

    Alexandra Ardelean

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE