More

    Accident în lanţ pe Botizului

    accident1

    Un accident soldat cu rănirea unei femei de 76 de ani și avarierea a trei mașini a avut loc ieri dimineata pe strada Botizului din Satu Mare.

    La fața locului s-a stabilit că o tânără de 27 de ani, Rodica B. din Satu Mare, aflată la volanul unei mașini, nu a păstrat distanța corespunzătoare în mers față de autoturismul care se deplasa în fața ei, intrând în coliziune cu acesta. La rândul lui, autoturismul tamponat, a fost proiectat într-o altă mașină care circula în fața sa.

    Impactul s-a soldat pe lângă pagube materiale și cu rănirea unei persoane, Ileana B. de 76 de ani, care se afla ca și pasageră în mașina care a cauzat producerea accidentului.

    Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE