More

    Laura Bota despre… „În ce ţară trăim?”

    laura-bota

    România adevărată, reală, cea care nu se vede la televizor şi în care 40 la sută din populaţie este la limita sărăciei – conform măsurătorilor europene, că la noi se ascunde acest lucru -, trăieşte drama călăreţului fără cap! Mai exact, din ce în ce mai mulţi români au senzaţia că avem o ţară necondusă, neguvernată, nestăpânită, în care toată lumea face ce vrea, şi expresia „merge şi aşa” se perpetuează zilnic.

    „În ce ţară trăim?” – asta e întrebarea hamletiană, care-i preocupă pe românii de bună credinţă, cei care mai posedă sentimente patriotice adevărate şi modeste. Această întrebare izvorăşte, în fond, dintr-o îngrijorare perfect justificată de realitatea românească prezentă, şi mai ales, faţă de viitorul incert al copiilor noştri, a generaţiilor ce vor urma.

    Ce se întâmplă în România azi? Nimic bun, nimic predictibil, nimic dătător de speranţe, nimic armonios, nimic, nimic, nimic… Preşedintele este mai preocupat de vizite internaţionale, ale căror rezultate sunt invizibile, de plajă, shopping şi de imaginea soţiei, decât de bunul mers al ţării! Başca cheltuielile imense legate de aceste deplasări, întotdeauna însoţit, că impune sau nu protocolul diplomatic, să nu cumva să se piardă…prin mulţime! Cu alte cuvinte, e cel mai bun turist al ţării, pe banii noştri, ai tuturor! În acelaşi timp, în loc să se prezinte la secţia de votare la primele ore ale dimineţii, pentru a da semnalul venirii românilor la urne, dânsul a votat spre seară, şi apoi, senin, nici nu l-a interesat să-şi explice gestul!… „În ce ţară trăim?”…

    „Guvernul lui” îl copiază la indigo! Multe vizite externe, multe vorbe frumoase, nimic concret. Ba mai mult, foarte mulţi miniştri au fost zile în şir la Turneul Final al Campionatului European, că-i mai „şic” şi „cool” să te plimbi prin Paris decât prin Negreşti Oaş! În acelaşi timp, în România reală 40 la sută din oameni se zbat în sărăcie şi unul din opt copii adoarme flămând! „În ce ţară trăim?”…

    Zilele trecute, un român copleşit de datorii a atras atenţia întregii Europe asupra ţării noastre, cu gestul său disperat de a se arunca de le etajul 16 al celui mai înalt hotel din Bucureşti…Nu cred că le pasă conducătorilor, preşedintelui, primului-ministru, de asemenea drame… Şi atunci, din nou, revine întrebarea…„În ce ţară trăim?”…

    Două vorbe şi despre recentele alegeri locale, ale căror rezultate au fost surprinzătoare în unele localităţi doar pentru cei neavizaţi! Cred că România este singura ţară din lume care are un primar reales din puşcărie, în stare de arest preventiv fiind! E de Cartea Recordurilor! Iar conform dictonului „după război, mulţi viteji se-arată!”, a ieşit şi preşedintele din muţenia…pământului, să ne spună că era mai util sistemul electoral cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor! Hai sictir! Era mult mai benefic ca domnul Klaus Verner Iohannis să recomande „guvernului său”, înainte de alegeri, să producă această modificare, pentru ca şansele altor candidaţi să crească considerabil în competiţia cu aceeaşi primari, aleşi parcă pe viaţă, şi mulţi dintre ei cu probleme penale! Atunci a tăcut, acum s-a trezit…Târziu, tardiv, degeaba…
    „În ce ţară trăim?”…

    Dr. Laura Diana Bota,
    simplu cetăţean
    8 iulie 2016

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE