More

    Crosul Viilor, o pledoarie pentru mişcare!

    cros

    “Crosul Viilor XCO” s-a bucurat sambata de o participare numeroasa si de o organizare ireprosabila.

    Este vorba despre un concurs de ciclism devenit tradiţional şi care s-a bucurat şi de această dată de succes. Vremea a fost de partea organizatorilor, iar la Viile Satu Mare (ieşire spre Medişa) au ajuns peste 100 de persoane pasionate de acest sport.

    Au ajuns ciclişti din Satu Mare, Oradea, Zalău, Cluj-Napoca, Baia Mare, Braşov, Ungaria şi nu numai. Cu toţii au încercat să-şi depăşească limitele pe un traseu bine organizat şi care a măsurat 4,7 kilometri. Traseul a avut 130 metri diferenţă de nivel, porţiuni cu urcări mai lungi, coborâri tehnice, o secţiune de rock garden (o grădină cu bolovani amenajată special) care a dat un plus de valoare celor cu experienţă. De asemenea au fost şi porţiuni cu scânduri, trepte etc. Am auzit doar cuvinte de laudă din partea participanţilor.

    Concursul a fost împărţit pe mai multe categorii. Primii care au intrat în acţiune au fost cei de la categoria Family Race. O categorie unică în care s-au înscris familii cu copii care au avut vârsta între 5 şi 13 ani. De data aceasta s-au înscris 14 familii, iar primele trei locuri au arătat în felul următor: locul 1 – familia Gal (timp 12min04sec), locul 2 – familia Tătar (12min08sec), locul 3 – familia Jeremos (13min 35sec). La această categoria s-a mers pe un traseu simplificat care nu a cuprins porţiuni tehnice.
    Au urmat categoriile XCO Race atât la masculin cât şi la feminin, unde s-au format mai multe grupe: 14-18 ani, 19-29 ani, 30-39 ani, +40 ani. S-au parcurs mai multe ture, între 3 şi 6, iar concursul s-a terminat când primul concurent pe categorie de vârstă şi sex a terminat cursa. Au fost două starturi, de la ora 10.15 şi de la ora 12.30. S-au premiat primele trei locuri la fiecare categorie cu bani, diplome şi cadouri.

    Iată câştigătorii:

    Masculin
    14-18 ani: Alexandru Zeleznik (Baia Mare)
    19-29 ani: Robert Dobai (Baia Mare)
    30-39 ani: Miron Elisei (Cluj-Napoca)
    +40 ani: Attila Farkas (Ungaria)
    Feminin
    14-18 ani: Eszter Bereckzi (Oradea)
    19-29 ani: Melinda Dezso (Cluj-Napoca)
    30-39 ani: Linda Trif (Baia Sprie)
    +40 ani: Lukacs Eszter (Ungaria)

    “Concursul s-a bucurat de un real succes. Am avut 90 de concurenţi la XCO Race, cam tot ca anul trecut. Nivelul de competiţie a fost mai mare, au venit echipe cu renume din ţară. Scopul nostru este să ridicăm nivelul de ciclism în general, lumea să iasă să se dea cu bicicleta. Chiar dacă traseul este dificil poate să vină şi un ciclist amator să facă câteva ture de distracţie, de hobby. Pro Racers Satu Mare a intrat în al treilea an de existenţă. Creştem vizibil, avem 40 de membri susţinători în club. Avem oameni la fiecare categorie de vârstă. Începem să prindem clasări tot mai bune, sponsorii încep să vină aproape de noi. Suntem pe un trend foarte bun, îmi doresc ca şi pe viitor să continuăm cel puţin în aceeaşi manieră”, ne-a declarat Radu Ungureanu, membru fondator al clubului Pro Racers Satu Mare, principalul organizator al competiţiei “Crosul Viilor XCO”. Dar sigur, la reuşita competiţiei au contribuit masiv voluntarii, precum şi sponsorii. Se aduc mulţumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea ediţiei a treia.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE