PSD

Tânărul acuzat că a tras cu pușca în Centrul Nou se apără

Filed under: Locale |

tanarul-se-apara

Unul dintre tinerii despre care s-a spus că ar fi tras cu o pușcă cu aer comprimat în centrul municipiului Satu Mare spune că Poliția Locală a greșit atunci când l-a acuzat de aceste fapte. El crede că, de fapt, la mijloc a fost o confuzie din partea polițiștilor locali sătmăreni.

Tânărul Tudor Mălinetescu, sătmărean, actualmente student la Timișoara, spune că nici măcar nu a fost în zona Pasajului Coposu duminică seara, el fiind cu alți doi prieteni la un local de pe bulevardul Transilvania. De aici a fost săltat de polițiști. ”Eram la bar de mai mult timp alături de alți doi prieteni. Nu am ieșit din bar decât să fumez câte o țigară. Între timp, unul dintre ei a primit un telefon și a plecat. Am rămas doi. La un moment dat, cei de la Poliția Locală au venit la noi să ne ia la rost cum că noi am fi tras cu pușca cu aer comprimat în centru, și că au alergat după noi prin zona centrală. Degeaba le-am spus că noi nu am părăsit localul, că ei o țineau pe a lor. Au zis că au filmare cu noi, dar când le-am cerut să ne-o arate, să o vedem și noi, nu au vrut. Ne-au cerut actele de identitate. Eu nu-l aveam la mine. Apoi ne-au dus la sediul poliției din Micro 16 unde ne-au percheziționat. Eu nu am avut nimic suspect. În primă fază, nici prietenul meu nu a avut nimic suspect, dar ulterior i-au găsit un plic cu etnobotanice. Eu nu știam că are așa ceva la el. Apoi ne-au luat de la Poliția Locală și ne-au dus la sediul Poliției unde am fost preluați de un polițist care a vorbit frumos cu noi”, a declarat Tudor Mălinetescu.

Tânărul, care între timp s-a dus la Timișoara la facultate, a mai precizat că niciodată nu a avut vreo pușcă cu aer comprimat sau airsoft sau de orice natură și, cu atât mai puțin, că s-ar fi jucat cu ea în plin centrul Sătmarului. El este de părere că a fost vorba despre o confuzie din partea polițiștilor locali. Cu toate acestea, nu are de gând să facă plângere împotriva lor.

Reamintim faptul că Poliția Locală Satu Mare a dat marți publicității un comunicat de presă potrivit căruia trei tineri au fost reținuți după ce ce au fost observați duminică seara pocnind cu o pușcă cu aer comprimat chiar în centrul orașului Satu Mare.
Cristian Stan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *