More

    Invitaţie la Cupa Cetate Ardud

    cetate

    “Cupa Cetate Ardud” la lupte greco-romane e programată sâmbătă la sala de sport din Ardud. Iar pentru ediţia a 8-a organizatorii anunţă dueluri extrem de interesante la nivel de cadeţi şi juniori. Se fac pregătiri intense zilele acestea, deoarece la Ardud vor ajunge sute de sportivi din România, Ucraina, Moldova, Cehia, Serbia, Ungaria, Slovacia, Croația, Polonia, Danemarca și Franța.

    Printre ei se vor afla și zeci de sătmăreni de la CS Satu Mare – Cetate Heracle Ardud, cei care, pe teren propriu, vor încerca să obţină cât mai multe medalii. Sătmărenii sunt antrenați de Tudor Barbul, Francisc Szabo, Ludovic Lieb, Claudiu Blaga și Norocel Barbur. Proba cântarului este programată pentru vineri, iar competiția se va desfășura pe parcursul zilei de sâmbătă.

    “ Anul acesta competiţia e rezervată juniorilor şi cadeţilor şi se anunţă dueluri tari. Vin la Ardud medaliaţi la Mondiale şi Europene, sportivi de lot national. Sperăm să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor şi să putem acoperi într-un final cheltuielile legate de organizare”, ne-a spus antrenorul Tudor Barbul care îi invită sâmbătă la Ardud pe toţi iubitorii de sport din judeţ.

    Altfel, CS Satu Mare – Cetate Heracle Ardud a participat în week-end la Beregovo (Ucraina) la un concurs internațional puternic. Un concurs cu peste 600 de sportivi care au urcat pe saltele. Au venit luptători din 8 țări, de la 51 de cluburi.

    Iar clubul sătmărean a terminat într-un final pe locul 3. Au contribuit cu rezultate deosebite următorii sportivi: Raul Zarzu (32 kg) – locul 1, Silaghi Trandafir (32 kg) – locul 3, Matei Suciu (42 kg) – locul 3, Marius Bulgăr (55 kg) – locul 3, Andrei Buzilă (63 kg) – locul 3, Paul Pavel (42 kg) – locul 5, Paul Oros (38 kg) – locul 5

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE